Antena Meniu Search
x

Video De ce nu ar putea fi arestat Putin dacă ar ajunge pe teritoriul SUA, în ciuda mandatului emis de Curtea Penală Internaţională

Vladimir Putin riscă să fie arestat dacă iese din ţară sau dacă vizitează un stat care nu e prieten al Moscovei, după mandatul emis de Curtea Penală Internaţională. Kremlinul spune că nu recunoaşte instanţa, iar specialiştii atrag atenţia că o astfel de decizie îi face viaţa mai grea lui Putin, care practic a devenit un "lider fugar". La o zi după emiterea mandatului, Putin a ajuns la Sevastopol, unde marchează nouă ani de la anexarea Crimeii. 

de Redactia Observator

la 18.03.2023, 20:48

Vezi și

Piotr Hofmanski, preşedintele Curţii Penale Internaţionale: Curtea a emis două mandate de arestare în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina. Pentru Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, şi pentru Maria Lvova-Belova, comisarul pentru drepturilor omului al preşedinţiei ruse, pentru presupusele crime de război privind deportarea copiilor din teritoriul ucrainean ocupat în Federaţia Rusă. 

Este decizia mai mult simbolică prin care liderul de la Kremlin devine de facto un lider fugar. Joe Biden a salutat decizia Curţii Penale Internaționale, deşi SUA nu a ratificat Tratatul de la Roma din 2000. În cazul în care Vladimir Putin ar ajunge, vreodată, pe teritoriul american, nu ar putea fi arestat. 

Joe Biden, preşedintele SUA: Nu este recunoscută la nivel internațional, nici de noi, dar cred că este un punct de vedere foarte puternic.

Cele 123 de țări în care Putin poate fi arestat dacă călătorește

Pe acelaşi subiect

123 de ţări din întreaga lume sunt părţi la tratat, inclusiv România. Dacă, prin absurd, Vladimir Putin ar vrea să ajungă în ţara noastră, autorităţile ar avea o dilemă. Ca să intre pe teritoriul ţării şi să poată fi arestat, Putin ar avea nevoie de viză. Acelaşi lucru e valabil pentru toate statele din UE. Printre ţările care nu recunosc jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale se numără Ucraina, Belarus, China sau Israel.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Aceasta este o decizie istorică care va duce la o responsabilitate istorică. Șeful unui stat terorist și un alt oficial rus au devenit în mod oficial suspecți într-o crimă de război.

Luis Moreno Ocampo, fost procuror CPI: Președintele Putin este pus sub acuzare. El a devenit un lider fugar. Iar acest lucru este complicat pentru un lider.

Rusia nu recunoaşte mandatul emis de Curtea Penală Internaţională

Oficialii de la Kremlin, însă, afirmă că acest mandat este nul pentru ei. 

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt Kremlin: Rusia, la fel ca o serie de state, nu recunoaște jurisdicția acestei instanțe și, în consecință, orice decizie de acest fel este nulă și neavenită pentru Federația Rusă din punct de vedere juridic.

Între timp, în Rusia şi Crimeea au avut loc mai multe evenimente de celebrare a nouă ani de la anexarea peninsulei, pe care Kremlinul o numește oficial "reunificare". Vladimir Putin a ajuns în Crimeea unde a fost întâmpinat de guvernatorul rus de la Sevastopol, alături de care a vizitat un centru nou pentru copii şi o şcoală de artă. 

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Acum nouă ani, locuitorii din Crimeea şi Sevastopol au luat decizia istorică finală şi de netăgăduit să devină încă o dată şi definitiv parte a unei mari ţări. Evident, problemele de securitate sunt prioritare pentru Crimeea şi Sevastopol, în special astăzi. Vom face tot ce putem să respingem orice ameninţare. 

Grupul rus Wagner intenționează să recruteze aproximativ 30.000 de noi luptători până la jumătatea lunii mai. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » De ce nu ar putea fi arestat Putin dacă ar ajunge pe teritoriul SUA, în ciuda mandatului emis de Curtea Penală Internaţională