Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video De ce tot mai multe state le cer cetăţenilor să plece urgent din Rusia. Putin ar putea lua o decizie radicală în următoarele zile

Românii care sunt în Rusia trebuie să plece cât de repede de acolo. E recomandarea autorităţilor de la noi. Acelaşi lucru l-au făcut şi Statele Unite, Polonia şi Bulgaria. Tot mai multe ţări îşi sfătuiesc oamenii să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse. Reacţiile vin după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială a rezerviştilor şi se pregăteşte să anunţe anexarea a patru regiuni din Ucraina în care a organizat ilegal referendumuri.

de Laurenţiu Rădulescu

la 28.09.2022 , 20:03

Fără călătorii neesenţiale în Rusia şi părăsirea teritoriului ţării cât mai curând posibil. Recomandarea ministerului român de Externe este ca toţi cei care aveau programate vizite în Rusia să le anuleze, iar cei care se află temporar acolo să plece. Dacă totuşi nu pot, măcar să evite adunările publice sau aglomerările mari de persoane. La fel şi protestele, mai ales în condiţiile în care ultimele s-au lăsat cu mii de arestări.

Polonia şi Bulgaria au fost primele ţări care au cerut propriilor cetăţeni să plece

Polonia şi Bulgaria au fost primele care le-au cerut propriilor cetăţeni să părăsească Rusia. Şi Washingtonul le cere americanilor să îşi anuleze orice călătorie în Rusia, iar dacă sunt deja acolo să se întoarcă imediat acasă, în special cei care deţin şi cetăţenia rusă. Tocmai aceştia riscă să fie chemaţi pe front, după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială. "Rusia ar putea refuza să recunoască cetăţenia americană în cazul persoanelor cu dublă cetăţenie, (ar putea) să le interzică accesul la asistenţă consulară americană, să le interzică ieşirea din Rusia şi să-i recruteze pe cei care deţin două paşapoarte", se arată în comunicatul Ambasadei SUA.

Vezi și

Ambasada Statelor Unite în Rusia îi avertizează pe americani că dacă amână plecarea din Rusia, mai târziu s-ar putea trezi blocaţi acolo. Temerea este că Rusia va închide graniţele după ce în doar o săptămână, peste 300.000 de ruşi au fugit din ţară pentru a nu fi obligaţi să meargă la război. Moscova limitează deja accesul la graniţa de sud, pe lungimea frontierei republicii autonome Osetia de Sud cu Georgia, în condiţiile în care mii de ruşi aşteaptă la graniţă să iasă din Rusia. La Moscova au fost primiţi însă cu braţele deschise liderii autoproclamaţi ai regiunilor ucraineene Luhansk şi Doneţk. La o zi după ce referendumurile pentru ruperea de Ucraina s-au încheiat, ei au venit să ceară oficial unirea cu Rusia.

Pe acelaşi subiect

"Trăim vremuri istorice. Ne reunim cu marea Rusie", a declarat Denis Pushilin, guvernatorul regiunii Lugansk. Separatiştii pro ruşi au anunţat că au numărat toate voturile refendumului din cele patru regiuni din Ucraina. Peste 4 milioane şi jumătate de oameni trăiau în cele patru regiuni ucrainene, înainte de izbucnirea războiului. Aşa zisele referendumuri vor aduce Rusiei patru regiuni extrem de importante pentru Ucraina. Este vorba despre Herson, Zaporojie, Donetsk si Luhansk. In total aproape 90 de mii de kilometri patraţi, cam cât suprafaţa Ungariei sau Portugaliei, ca să vă puteţi face o idee. Prin anexarea acestor teritorii ruşii vor pune graniţa pe râul Nipru şi vor reuşi să lege peninsula Crimeea, anexată şi ea ilegal în 2014 de teritoriile ruseşti.

"Știți că nu toate teritoriile Republicii Populare Donețk au fost încă eliberate. Prin urmare, este cel puţin necesar să se elibereze întregul teritoriu al Republicii Populare Donețk", a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Replica Occidentului nu s-a lăsat aşteptată. "Aceasta este o escaladare a conflictului. O să cauzeze mai multe morţi, mai multă suferinţă. Rusia trebuie să înţeleagă că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu ar trebui început niciodată", a declarat Jens Stoltenberg, secretar general al NATO.

"Apropierea graniţelor Rusiei de ţara noastră este o ameninţarea reală despre o agresiune care ameninţă suveranitatea şi integritatea teritoriilor", a declarat Kamala Harris, vicepreşedintele SUA. Iar anexarea teritoriilor ucrainene ar muta graniţele cu Rusia cu câteva sute de kilometri mai aproape de România. "România este membră a NATO. Fiind aici, foarte aproape, este posibil să fie una dintre ţintele unor eventuale lovituri nucleare. Mă refer la bazele militare americane şi ale aliaţilor din NATO", a declarat Marian Zidaru-analist militar.

"Dacă un aliat NATO este atacat, acest lucru va declanşa un răspuns de la întreaga alianţă", a declarat Jens Stoltenberg, secretar general al NATO. Vladimir Putin este aşteptat să meargă mâine în faţa parlamentului rus şi să anunţe că acceptă cererile de unire venite de la proruşii din cele patru regiuni ale Ucrainei. Uniunea Europeană a anunţat azi cel de-al optulea pachet de sancţiuni la adresa Moscovei: noi limitări pentru importurile şi exporturile din şi spre Rusia şi le interzice cetăţenilor europeni să mai facă parte din conducerea unor companii ruse.    

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri externe » De ce tot mai multe state le cer cetăţenilor să plece urgent din Rusia. Putin ar putea lua o decizie radicală în următoarele zile