De peste 40 de ani stă cu MÂNA RIDICATĂ! Acum nu o mai poate coborî. Motivul pentru care face acest SACRIFICIU este incredibil
Are 73 de ani şi mai bine de jumătate din viaţa şi-a petrecut-o stând cu mâna ridicată. Gestul său neobişnuit este dedicat zeiţei Shiva
Are 73 de ani şi mai bine de jumătate din viaţa şi-a petrecut-o stând cu mâna ridicată. Gestul său neobişnuit este dedicat zeiţei Shiva
Amar Mahant este un exemplu de tărie. După 43 de ani în care a ţinut-o ridicată, mâna a început i se subțieze, dar nu renunţa, convingând chiar și pe alții să-i urmeze exemplul.
Din nefericire, braţul lui Amar a devenit ţeapăn, s-a subţiat şi nici nu ar mai putea să-l coboare. Medicii cred că are tulburări ale circulaţiei sângelui în mâna ridicată, care deja nu mai e funcţională.
Nu-i pasă de avertismentele medicilor. E e decis să stea cu braţul ridicat până la moarte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰