Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Despăgubiri uriaşe într-un proces privind cazurile de cancer ovarian provocate de pudra de talc

Compania Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri de miliarde de dolari într-un proces referitor la cancere provocate de pudra de talc.

de Redactia Observator

la 13.07.2018 , 10:46

Compania Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri de miliarde de dolari într-un proces referitor la cancere provocate de pudra de talc.

Johnson & Johnson (J&J) a fost condamnată la un tribunal din St. Louis la plata unor despăgubiri de 4,69 de miliarde de dolari unor 22 de femei şi familiilor lor care au acuzat compania că azbestul din pudra de talc le-a îmbolnăvit de cancer ovarian, aceasta fiind cea mai mare sumă impusă companiei printr-un singur proces, între cazurile de până acum, relatează MarketWatch.

Juriul a stabilit o sumă de 550 de milioane de dolari pentru daune compensatorii, iar apoi a adăugat daune punitive de 4,14 miliarde de dolari împotriva companiei, pentru că nu a avertizat că pudra de talc creşte riscul de cancer ovarian.

Articolul continuă după reclamă

J&J s-a declarat ”Profund dezamăgită” de acest verdict, pe care l-a descris ca fiind produsul ”unui proces fundamental nedrept”, urmând să facă apel.

Daunele punitive, în special cele care de multe ori sunt mai mari decât daunele compensatorii, sunt deseori reduse de către judecător sau inversate la apel. Compania a fost implicată în peste 9.000 de procesele legate de pudra de talc, iar rezultatele au fost mixte. J&J susţine că pudra de talc pe care o produce a fost întotdeauna sigură şi fără azbest.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Despăgubiri uriaşe într-un proces privind cazurile de cancer ovarian provocate de pudra de talc