Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Deținut român, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat de un marocan într-o închisoare din Italia

Un deținut român încarcerat într-o închisoare din Avellino, Italia, a fost rănit grav în urma unui incident și a fost transportat de urgență la spital.

de Cristi Ioniţă

la 01.09.2020 , 18:34

Deținutul român are 21 de ani Deținutul român a fost înjunghiat de un deținut marocan - Irpinia News
  • Deținutul român ar fi fost înjunghiat de un deținut marocan.

Deținutul român a fost înjunghiat în gât de un deținut marocan, în urma unui incident în care a fost implicat și un deținut italian.

Conform Fan Page, incidentul s-a produs luni după-amiaza, iar deocamdată nu se cunoaște motivul care a stat la bază.

Românul, despre care se știe că are 21 de ani, a fost înjunghiat în gât cu un cuțit improvizat, realizat din mânerul unei periuțe de dinți și o lamă de bărbierit.

Articolul continuă după reclamă

Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul San Giuseppe Moscati. A fost supusă unei intervenții chirurgicale și va rămâne sub supravegherea medicilor.

Angajații închisorii Bellizzi Irpino, din Avellino, susțin că doar intervenția lor promptă a făcut ca incidentul să nu degenereze, iar deținutul român să poată fi transportat într-un timp rezonabil la spital.

În plus, în interiorul închisorii a demarat o anchetă, iar incidentul i-a făcut pe reprezentanții angajaților din penitenciare să solicite implementarea unor măsuri de urgență care să crească gradul de protecție atât pentru angajații din închisori, cât și pentru deținuți.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Deținut român, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat de un marocan într-o închisoare din Italia