"Doar semnarea unui document cu Rusia nu va însemna instaurarea păcii". Ce îi cere Zelenski lui Putin pentru încheierea războiului din Ucraina
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, crede că o simplă semnare a unui document cu Rusia nu va însemna automat instaurarea păcii. Totodată a amintit că, prin atacurile de luni, Rusia a marcat aniversarea Memorandumului de la Budapesta, relatează news.ro. "Doar dezmembrarea capacităţilor teroriste ruseşti, eliberarea tuturor teritoriilor noastre şi tragerea la răspundere a criminalilor vor aduce pacea. Cred că se va ajunge acolo", a explicat Zelenski.
Zelenski a afirmat, într-un mesaj transmis luni seară, că principalul rezultat al zilei este că, din cele 70 de rachete ruseşti lansate, majoritatea au fost doborâte, arătând că este recunoscător luptătorilor, partenerilor pentru sistemele de apărare anti-aeriană pe care ucrainenii le folosesc şi menţionând că ”fiecare rachetă rusească doborâtă este o dovadă solidă că teroarea poate fi învinsă”.
El a adăugat că, totuşi, nu poate fi asigurată protecţie completă, astfel că au existat lovituri şi patru oameni au murit în atacurile de luni.
În ce regiuni se lucrează pentru restabilirea alimentării cu electricitate
Preşedintele ucrainean a menţionat că se lucrează la restabilirea alimentării cu electricitate, eforturile fiind concentrate în regiunile centrale ale Ucrainei, Odesa, Zaporojie şi Harkov. El a arătat că în alte regiuni – de la Transcarpatia la Kiev, de la Kirovohrad la Sumî şi Harkov – a fost întreruptă alimentarea pentru stabilizare. Luni seară, cele mai multe pene de curent sunt în regiunile Viniţia, Kiev, Jitomir, Dnipropetrovsk, Odesa, Hmelniţîi şi Cerkasî.
- Volodimir Zelenski, desemnat persoana anului de Financial Times: Întruchipează curajul şi rezistenţa poporului...
- Ucraina respinge propunerea lui Macron ca Rusia să primească garanții de securitate și vrea un tribunal...
- Armata rusă îşi întăreşte poziţiile, iar Macron se gândeşte la pace. Preşedintele Franţei vrea ca Rusia...
"Din nou, teroarea rusească afectează ţările învecinate. Sunt din nou întreruperi în alimentarea cu electricitate din Moldova. Şi acest lucru demonstrează din nou că abilitatea Rusiei de a desfăşura astfel de atacuri teroriste masive este o ameninţare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga noastră regiune. Cel puţin. Când un terorist destabilizează viaţa tuturor, oprirea terorii este o misiune comună", a declarat Zelenski.
El a menţionat că va vorbi despre asta în discursul adresat experţilor de la Institutul American pentru Studiul Războiului.
Rusia a marcat aniversarea Memorandumului de la Budapesta
Volodimir Zelenski a punctat că, prin atacul cu rachete de luni, Rusia a marcat aniversarea Memorandumului de la Budapesta.
"Soarta acestui document oferă răspunsuri la multe întrebări actuale despre Rusia. A semna doar ceva cu aceşti terorişti nu va aduce pacea. Ei vor încălca cu siguranţă orice acord la care se ajunge cu ei. Renunţarea la orice element al securităţii cuiva în favoarea Rusiei înseamnă un nou război. De aceea, este necesară o continuare de principiu a politicii existente a statelor cinstite: doar dezmembrarea capacităţilor teroriste ruseşti, eliberarea tuturor teritoriilor noastre şi tragerea la răspundere a criminalilor vor aduce pacea. Cred că se va ajunge acolo", a subliniat el.
Preşedintele Ucrainei a adăugat că luni a fost semnată a treia declaraţie de sprijin a parcursului Euro-atlantic al Ucrainei, cu Muntenegru, după Cehia şi Belgia. "Vom parcurge acest drum pas cu pas – vom convinge majoritatea euro-atlantică în favoarea Ucrainei. Şi nu doar prin cuvinte, ci şi prin decizii. Prin decizii care să sprijine accederea noastră la sistemul de securitate colectivă", a afirmat Zelenski.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰