Foto Doi morţi şi 6 răniţi, după ce s-au izbit cu maşina de un copac şi s-au răsturnat. Accident teribil la graniţa dintre Ungaria şi Serbia
Doi oameni au murit şi 6 sunt răniţi, după ce o maşină care transporta ilegali imigranţi din Serbia a intrat într-un copac şi s-a răsturnat pe şosea din Ungaria.
Maşina, care avea un număr de înmatriculare francez şi era condusă de un traficant de migranţi, nu a oprit pentru a fi verificată de poliţie, ci a accelerat înainte ca accidentul să se producă în apropiere de Kiskunmajsa, potrivit unui comunicat al poliţiei.
Poliţia nu a precizat câţi imigranţi ilegali se aflau în vehicul.
Cifrele poliţiei arată o creştere în ultimele luni a trecerilor ilegale de migranţi la graniţa sudică a Ungariei cu Serbia, de unde aceştia se îndreaptă spre Slovacia sau Austria.
Migranţii, predominant bărbaţi tineri din Orientul Mijlociu şi Afganistan, sosesc prin aşa-numita rută balcanică, intrând în Ungaria dinspre Serbia, în ciuda unui gard de oţel pe care premierul Viktor Orban l-a construit după criza migraţilor care care a zguduit Europa în 2015.
Ungaria îi împinge pe migranţi înapoi în Serbia - care nu face parte din UE -, dar aceştia fac încercări repetate de a escalada sau de a tăia gardul, iar mulţi reuşesc cu ajutorul unor bande de traficanţi care îi transportă apoi spre nord, în mare parte până la graniţa cu Slovacia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰