Doi români au furat mii de euro de la un şofer de TIR în Ungaria
Doi români, care s-au dat drept poliţişti, au furat mii de euro de la un şofer bulgar de TIR, care se afla pe autostrada M5, la Lajosmizse, Ungaria.
Victima, un șofer bulgar de camion, dormea în vehiculul său când a fost trezit de cei doi bărbați. Unul dintre ei s-a dat drept polițist și, simulând un control oficial, i-a cerut șoferului să arate banii cash pe care îi avea asupra sa. Șoferul, fără să bănuiască nimic, a scos un teanc cu mai multe mii de euro, moment în care situația a luat o întorsătură neașteptată: falsul polițist i-a smuls banii din mână, apoi a fugit împreună cu complicele său cu mașina de la locul faptei.
S-au dat drept poliţişti
Polițiștii din Kecskemét i-au prins rapid pe falșii polițiști români care jefuiau pe autostrada M5. La scurt timp după sesizare, au reușit să identifice mașina folosită de făptași. Cu ajutorul bazelor de date ale poliției și al sistemelor de verificare a vignetei de autostradă, au reconstituit deplasările celor doi bărbați și au știut exact unde urmau să apară, scrie Origo.
Cei doi cetățeni români, în vârstă de 36 și 38 de ani, au fost opriți în cele din urmă pe una dintre autostrăzi. Ambii au fost reţinuţi și duși la audieri. În timpul anchetei, șoferul bulgar l-a recunoscut fără dubii, din fotografii, pe bărbatul care, pretinzând că este polițist, l-a jefuit.
Potrivit autorităților, cei doi au mai folosit această metodă. Se crede că ar putea fi implicați și în mai multe infracțiuni similare comise pe autostrăzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
