Lista țărilor care au confirmat cazuri de hantavirus după focarul de pe nava MV Hondius

Până în prezent, 7 pacienţi, de 6 naţionalităţi diferite, sunt consideraţi cazuri confirmate de hantavirus, cărora li se adaugă un caz probabil, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale.

de Redactia Observator

la 12.05.2026 , 11:21

Lista țărilor în care au fost confirmate cazuri de hantavirus - Shutterstock

Alţi 3 pacienţi au decedat: doi dintre ei au fost declaraţi pozitivi, în timp ce al treilea este un caz probabil, potrivit celui mai recent bilanţ al OMS.

Ţările de Jos

Un cuplu de olandezi care a călătorit în America de Sud înainte să se îmbarce la Ushuaia, Argentina, pe 1 aprilie, au fost primii care şi-au pierdut viaţa.

Articolul continuă după reclamă

Soţul, în vârstă de 70 de ani, a prezentat simptome din 6 aprilie şi a decedat pe 11 aprilie. Trupul neînsufleţit a fost debarcat de pe ambarcaţiune cu prilejul unei escale, în perioada 22-24 aprilie, pe Sfânta Elena, o insulă din Atlanticul de Sud. Nu a fost efectuat niciun test de depistare a hantavirus în cazul acestuia şi este considerat ''un caz probabil'', potrivit OMS.

Soţia lui, în vârstă de 69 de ani, a părăsit de asemenea vasul la Sfânta Elena, în timp ce se simţea rău. Starea ei de sănătate s-a deteriorat în timpul unui zbor spre Johannesburg pe 25 aprilie, decedând a doua zi într-un spital din acest oraş. Contaminarea ei cu hantavirus a fost confirmată pe 4 mai.

Al treilea olandez este medicul vasului, care a prezentat simptome din 30 aprilie. În urma unui test, a fost despistat pozitiv la tulpina Anzi pe 6 mai. A fost evacuat în Ţările de Jos în aceeaşi zi, după ce vasul a efectuat o escală la Capul Verde. A fost izolat, iar starea lui e stabilă.

Marea Britanie

Doi cetăţeni britanici au fost confirmaţi infectaţi şi un al treilea este considerat caz probabil. Primul britanic s-a îmbolnăvit pe 24 aprilie şi a fost evacuat trei zile mai târziu de pe insula Ascension, în Oceanul Atlantic, către Africa de Sud, unde a fost internat la terapie intensivă. Prezenţa hantavirusului a fost confirmată, în cazul acestui pacient, pe 2 mai.

Al doilea britanic, care muncea pe vas, a semnalat simptome pe 27 aprilie şi a fost testat pozitiv pe 6 mai. A fost evacuat în Ţările de Jos pe 7 mai din Capul Verde. Starea lui este stabilă.

Un al treilea britanic a părăsit Hondius pe 14 aprilie în arhipelagul Tristan da Cunha, în Atlanticul de Sud, şi a primit îngrijiri medicale în izolare. A semnalat simptome pe 28 aprilie. OMS l-a clasat drept ''caz probabil'' în aşteptarea rezultatelor testelor.

Germania

O femeie din Germania care avea febră pe 28 aprilie şi a dezvoltat pneumonie a decedat pe 2 mai la bordul vasului. O probă prelevată post mortem a fost trimisă în Ţările de Jos, unde, în urma testelor, a fost confirmată infecţia cu hantavirus.

Trupul femeii a rămas la bordul Hondius, care urmează să se întoarcă în Ţările de Jos duminică seară.

Spania

Unul dintre pasagerii spanioli evacuaţi de pe MV Hondius a fost testat pozitiv, potrivit unui rezultat provizoriu. Plasat în izolare într-un spital militar din Madrid, ''nu prezintă niciun simptom, iar starea lui generală este bună'', a anunţat Ministerul Sănătăţii pe 11 mai.

Elveţia

Un elveţian a debarcat din Hondius la Sfânta Elena pe 22 aprilie şi a zburat către Elveţia pe 27 aprilie via Africa de Sud şi Qatar. A început să prezinte simptome pe 1 mai, după sosirea în Elveţia. A fost tratat în izolare şi s-a dovedit pozitiv la hantavirus.

Franţa

O femeie din Franța repatriată de pe Hondius s-a simţit rău pe 10 mai, a fost testată pozitiv şi izolată. Starea ei de sănătate ''s-a degradat'' în noaptea de 10 spre 11 mai, potrivit autorităţilor franceze.

Statele Unite

Unul dintre cei 17 americani prezenţi pe vasul de croazieră a fost testat pozitiv. Un altul prezintă ''simptome uşoare'', a precizat pe 10 mai Ministerul american al Sănătăţii. 

Recomandările OMS

Izolarea pasagerilor evacuaţi de pe vasul de croazieră afectat de focarul de hantavirus, coordonarea agenţiilor şi autorităţilor statale, monitorizarea pacienţilor şi supravegherea cazurilor suspecte se numără printre recomandările formulate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Prezentăm mai jos principalele recomandări ale OMS pentru a limita riscurile de transmitere virală şi pentru a asigura o mai bună protecţie a populaţiilor expuse în faţa acestui virus cunoscut, dar rar, împotriva căruia nu există deocamdată nici tratamente specifice, nici vaccinuri omologate.

Cât durează carantina?

Persoanele evacuate de pe vasul de croazieră MV Hondius trebuie să respecte o perioadă de carantină, potrivit OMS, care preconizează "42 de zile de izolare" pentru persoanele considerate cazuri de contact, la domiciliu sau într-o unitate medicală specializată.

"Recomandăm o supraveghere activă şi monitorizarea tuturor pasagerilor şi a membrilor echipajului" care au fost debarcaţi, "pe durata unei perioade de 42 de zile", a declarat weekendul trecut Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului de prevenţie şi pregătire pentru epidemii şi pandemii din cadrul OMS.

"Persoanele care se întorc la ele acasă trebuie să se spele pe mâini în mod frecvent şi să monitorizeze apariţia oricărui simptom precoce (durere de cap, ameţeală, frisoane, febră, dureri musculare, tulburări gastrointestinale - precum stări de greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale) timp de şase săptămâni începând din 10 mai", au detaliat reprezentanţii OMS, luni, într-un e-mail adresat jurnaliştilor de la AFP.

De ce 42 de zile? Perioada de incubaţie "poate să ajungă până la opt săptămâni pentru hantavirusuri, însă ea poate să fie de până la şase săptămâni pentru tulpina Anzi a virusului", a detaliat Maria Van Kerkhove.

Ce trebuie să facă ţările?

OMS recomandă consolidarea coordonării sanitare, monitorizarea cazurilor de contact şi supravegherea cazurilor suspecte.

"Colaborăm cu toate ţările pentru a obţine informaţii suplimentare despre toate cazurile pe care le urmărim, despre toate persoanele susceptibile să devină cazuri suspecte, precum şi despre rezultatele de laborator", a subliniat Maria Van Kerkhove.

Pe 8 mai, OMS a precizat că "persoanele considerate cazuri de contact cu risc sporit pot include însoţitorii din cabine, partenerii intimi, persoanele care au avut o expunere prelungită în proximitate, în spaţii închise, agenţii sanitari care au avut o expunere neprotejată şi persoanele care au manipulat materiale contaminate sau fluide corporale fără un echipament adecvat de protecţie individuală".

OMS a explicat, de asemenea, că "datele disponibile nu justifică, până astăzi, folosirea sistematică a testelor de laborator la persoanele considerate cazuri de contact (...), nici plasarea în carantină a persoanelor de contact care prezintă un risc scăzut".

"În cazul apariţiei primelor simptome sau a unei insuficienţe respiratorii bruşte, trebuie informate imediat autorităţile sanitare şi plasarea în autoizolare până la evaluarea medicală", a subliniat OMS.

În plus, OMS le-a cerut ţărilor să aibă o comunicare publică realizată într-un mod "clar şi transparent", mai ales pentru a sensibiliza populaţiile cu risc mare de transmitere a virusului. Fiecare ţară implementează protocolul sanitar pe care îl consideră cel mai adecvat, adeseori respectând recomandările formulate de OMS.

Dar, în Statele Unite, un oficial de rang înalt a afirmat că pasagerii americani evacuaţi de pe nava de croazieră nu vor fi neapărat plasaţi în carantină. "Fiecare persoană va face obiectul unei evaluări clinice şi va beneficia de îngrijiri şi asistenţă adaptate stării sale", a detaliat luni Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane din SUA.

Mai multe ţări, inclusiv Germania, Regatul Unit, Elveţia şi Grecia, au optat pentru o carantină de 45 de zile. Australia şi Franţa au anunţat perioade de observare medicală de cel puţin trei săptămâni, respectiv de două săptămâni, care vor putea fi apoi prelungite.

Întrebat despre această diferenţă dintre Statele Unite şi celelalte ţări vizate, directorul OMS a declarat duminică seară că "acest lucru ar putea prezenta anumite riscuri".

Recomandări pentru spitale

OMS subliniază că identificarea timpurie a cazurilor suspecte, izolarea lor rapidă şi respectarea constantă a măsurilor de prevenire şi controlare a infecţiilor sunt esenţiale.

Această agenţie din cadrul ONU recomandă, în unităţile sanitare, aplicarea sistematică a măsurilor de precauţie standard pentru toţi pacienţii, inclusiv igiena mâinilor, dezinfectarea suprafeţelor şi gestionarea adecvată a deşeurilor.

Pentru gestionarea cazurilor suspecte sau confirmate, se preconizează implementarea unor măsuri suplimentare adaptate modului de transmitere virală. De exemplu, în timpul procedurilor susceptibile să genereze aerosoli, OMS recomandă utilizarea unor precauţii sporite.

Atunci când un caz devine suspect, pacientul trebuie să fie transferat rapid la un serviciu medical de urgenţă sau într-o secţie de terapie intensivă.

Gestionarea infecţiilor cu hantavirus se bazează în principal pe tratamente împotriva febrei şi durerilor musculare, precum şi pe monitorizarea atentă a pacientului şi pe asistenţă respiratorie, dacă este necesar, potrivit OMS.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi s-a întâmplat să trimiteţi CV-ul pentru un job şi să nu fiţi contactat pentru interviu?
Observator » Ştiri externe » Lista țărilor care au confirmat cazuri de hantavirus după focarul de pe nava MV Hondius