Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Doi români au murit înecați pe o plajă din Spania. Fiul unuia dintre ei, readus la viață de salvamari, este în comă la spital

Doi români au murit, iar fiul în vârstă de 15 ani al unuia dintre ei este în stare critică, după ce au fost luați de valurile puternice, joi după-amiază, pe plaja Capellans din Salou, un oraș din provincia catalană Tarragona. În momentul nenorocirii, salvamarii schimbau steagul din galben în roșu, din cauza vântului puternic.

de Veronica Micu

la 19.08.2022 , 16:59

Zi neagră, ieri, pe o plajă catalană. Trei români s-au înecat joi după-amiază pe plaja Capellans din Salou, Tarragona. Potrivit diarimes.com, victimele sunt doi bărbați, cu vârste de 60 și 46 de ani, și un adolescent de 15 ani, fiul unui dintre ei.

Rtve.es scrie că cei trei sunt membri ai aceleiași familii.

Alerta a fost dată la ora 15:35, după ce vântul a început să bată puternic pe Costa Daurada.

Articolul continuă după reclamă

Salvamarii schimbau steagul din galben în roșu, în momentul producerii tragediei

Pe acelaşi subiect

Rafalele violente i-au determinat pe salvamarii plajei Capellans să schimbe steagul din galben, care atenționa că înotul trebuie făcut cu prudență, în roșu, care interzicea complet înotul. 

Doar că, în timp ce schimbau steagurile, salvamarii au observat prezența celor trei bărbați în apă, în apropierea unor stânci, care păreau să aibă probleme. 

Adolescentul de 15 ani, în stare critică la spital

Salvamarii au apelat imediat numărul de urgență 112, apoi au intrat în apă și i-au scos pe cei trei români, care erau inconștienți. Au început manvrele de resuscitare, continuate, ulterior, de personalul medical ajuns la fața locului. Din păcate, cei doi bărbați nu au mai putut fi salvați. Doar fiul românului de 46 de ani a fost readus la viață, fiind transportat în stare critică la spitalul Joan XXIII.

Vezi aici video de la locul tragediei

Poliția a deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Potrivit presei locale, 19 oameni au murit înecați pe plajele catalane, în această vară.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Doi români au murit înecați pe o plajă din Spania. Fiul unuia dintre ei, readus la viață de salvamari, este în comă la spital