Galerie foto Doi tineri de 24 și 26 de ani, uciși de viteză și de un șofer băut. Destine frânte pe o șosea din Milano, după ce 3 mașini s-au făcut zob
Destinele a doi tineri au fost frânte pe o șosea din Italia, după ce un bărbat s-a urcat băut la volan. Cei doi, în vârstă de 24 și 26 de ani, nu au avut nicio șansă la viață. Unul din ei, cel care conducea mașina, a murit pe loc. Celălalt s-a stins pe patul de spital la scurt timp, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Mai multe persoane au fost rănite, iar două dintre ele se află în stare gravă.
Accidentul dramatic s-a petrecut în zorii zilei, la Milano, în Viale Forlanini. Trei mașini s-au izbit violent, după ce un șofer s-a urcat beat la volan și a cauzat haosul de pe șosea. Un tânăr de 26 de ani, care conducea una dintre mașinile implicate, a murit pe loc. Tânărul de 24 de ani a murit la scurt timp după ce a ajuns la spitalul San Raffaele, potrivit La Repubblica.
Cei doi tineri nu au avut nicio șansă
Vinovatul ar fi un șofer de aproximativ 30 de ani, cel care conducea mașina sub influența alcoolului. Bărbatul, care era în mașină alături de o femeie, avea cazier pentru că nu ar fi fost prima dată când se urca băut la volan.
Potrivit autorităților, cuplul se deplasa cu mare viteză pe Viale Forlanini spre suburbie după ora 5 dimineața și a lovit un al doilea vehicul, în care se afla o familie cu o fetiță de 8 ani la bord, care a scăpat nevătămată. Fetița și părinții ei au reușit să coboare din mașină și să ajungă în siguranță pe o altă bandă. Între timp, tot cu viteză foarte mare, pe Viale Forlanini a sosit un al treilea autoturism în care se deplasau cei doi tineri decedați. Vehiculul lor a intrat în coliziune cu mașina în care se deplasa familia, care din fericire era gol, oprită în mijlocul drumului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰