Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două zile de doliu naţional în Cuba după avionul prăbuşit la Havana. Supravieţuitorii tragediei ar fi trei femei

Cuba se află în doliu naţional sâmbătă şi duminică, după prăbuşirea unui avion care a dus la moartea a 107 persoane. Alte trei persoane sunt în stare critică.

de Redactia Observator

la 19.05.2018 , 12:45

Două zile de doliu naţional în Cuba după avionul prăbuşit la Havana - The Sun/ ABC News

Cuba se află în doliu naţional sâmbătă şi duminică, după prăbuşirea unui avion care a dus la moartea a 107 persoane. Alte trei persoane sunt în stare critică.

Aparatul Boeing 737-200 s-a prăbuşit vineri, după ce a decolat de la Havana spre Holguin, având 110 persoane la bord: 104 pasageri şi şase membri ai echipajului. În urma accidentului, trei supravieţuitor sunt în stare critică.

Autorităţile nu au precizat dacă s-au găsit cutiile negre ale avionului.

Articolul continuă după reclamă

Direcţia generală a aeronauticii civile mexicane a anunţat că va trimite o echipă de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze în anchetă.

Avionul era închiriat de compania publică Cubana de Aviacion către Mexicain Global Air, iar aparatul, fabricat în 1979, a avut ultima revizie în noiembrie 2017. Deşi lista pasagerilor nu a fost publicată de autorităţi, se pare doi ar fi fost de origine argentiniană.

Cei trei supravieţuitori ar fi trei femei, de naţionalitate cubaneză.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Două zile de doliu naţional în Cuba după avionul prăbuşit la Havana. Supravieţuitorii tragediei ar fi trei femei