Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Donald Trump l-a concediat pe Twitter pe şeful Pentagonului

Donald Trump ţine cu orice preţ să nu uităm prea uşor ultimele luni din mandatul lui la Casa Albă. Aseară, din senin, Trump l-a concediat pe Twitter pe şeful Pentagonului, căruia îi reproşează că nu este un om de cuvânt. Iar în această dimineaţă s-a lăudat că, datorită lui, lumea este aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19.

de Redactia Observator

la 10.11.2020 , 22:38

  • Președintele american dă un semnal de forță, după alegerile din 3 noiembrie
  • Femocratul Joe Biden se pregătește să preia administrația de la Casa Albă
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19

Şeful armatei americane a aflat de pe contul de Twitter al preşedintelui că a rămas fără loc de muncă. Cel mai probabil, decizia face parte dintr-un joc de imagine prin care Donald Trump vrea să arate lumii întregi că încă deţine puterea, iar pentru a o păstra este dispus să facă orice.

A deschis deja mai multe proceduri de contestare în justiţie a rezultatelor alegerilor şi se aşteaptă ca săptmâna viitoare să le poată spune americanilor că el este cel care rămâne la Casa Albă.

Kayleigh McEnany, purtător de cuvânt Casa Albă: Aceste alegeri nu s-au încheiat. Abia am început procesul pentru a obţine o numărare corectă a voturilor. Luptăm pentru drepturile tuturor americanilor care au încredere, care vor să aibă încredere şi siguranţă nu numai în aceste alegeri, dar şi în celelalte alegeri care vor urma.

Vezi și

Donald Trump acuză şi Agenția Americană a Medicamentelor că a așteptat să treacă alegerile pentru a anunța că vaccinul Pfizer este aproape gata, tocmai pentru a pune umărul la înfrângerea sa.

"Așa cum am spus multă vreme, Pfizer și ceilalți vor anunța vaccinul doar după alegeri, pentru că nu au avut curaj să o facă înainte de alegeri. Și Agenția Medicamentelor ar fi trebuit să-l anunțe mai devreme, nu din motive politice, ci pentru a salva vieți", a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.

Până va accepta Donald Trump înfrângerea, viitorul preşedinte s-a şi apucat de treabă. Joe Biden şi-a format deja echipa pe care o va arunca în lupta cu epidemia de coronavirus şi le cere şi americanilor ajutorul.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: Vă implor: purtaţi mască. Nu voi fi preşedinte până pe 20 ianuarie, dar mesajul meu de azi pentru toată lumea este acesta: nu contează pentru cine aţi votat. Putem salva zeci de mii de vieţi dacă toată lumea ar purta mască pentru viitoarele câteva luni.

Presa americană, care citează surse apropiate preşedintelui, spun că la Casa Albă este o atmosferă ca de înmormântare. Încă prima familia a ţării continuă să spere într-o minune care să îl menţină pe Donald Trump în Biroul Oval.

Fosta soţie a liderului american, Ivana Trump, cea care îl cunoaşte poate cel mai bine, nu este deloc surprinsă de acest comportament pe care îl explică simplu: Donald Trump nu ştie să piardă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump l-a concediat pe Twitter pe şeful Pentagonului