Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două avioane americane construite să reziste unui atac nuclear au fost avariate de o tornadă!

Două dintre avioanele americane supranumite 'ale Apocalipsei', deoarece au fost proiectate să reziste la căldura degajată de o explozie nucleară, au fost avariate de o tornadă în Nebraska, a recunoscut vineri armata aerului a SUA, citată de AFP.

de Redactia Observator

la 24.06.2017 , 08:05

Două dintre avioanele americane supranumite 'ale Apocalipsei', deoarece au fost proiectate să reziste la căldura degajată de o explozie nucleară, au fost avariate de o tornadă în Nebraska, a recunoscut vineri armata aerului a SUA, citată de AFP.

Avioanele 'Doomsday', Boeing-uri 747 îmbunătăţite, au fost construite în anii 1970. Acestea sunt chemate să servească drept centru de comandă zburător pentru secretarul Apărării sau pentru şeful de stat-major inter-arme american în caz de atac nuclear contra Statelor Unite.

Datorită echipamentului lor de realimentare în zbor, aceste aparate pot rămâne în aer timp de mai multe zile şi sunt protejate contra căldurii şi undelor electromagnetice provocate de o explozie nucleară.

Articolul continuă după reclamă

Aceste avioane - patru în total - dispun de un sistem avansat de comunicaţii prin satelit, pentru a rămâne în contact cu întreaga lume, şi pot totodată să comunice cu submarinele nucleare americane.

Respectivele aparate de zbor sunt folosite de asemenea la vizitele externe curente ale secretarului american al Apărării.

Dar mijloacele perfecţionate de protecţie nu au fost utile pentru două dintre aceste avioane confruntate cu o tornadă neaşteptată la baza aeriană Offutt, în Nebraska (centru), unde erau staţionate.

'Două avioane au fost avariate', a recunoscut cu sobrietate Patrick Ryder, purtător de cuvânt al US Air Force, fără a fi în măsură să indice momentul când aparatele vor putea fi din nou operaţionale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Două avioane americane construite să reziste unui atac nuclear au fost avariate de o tornadă!