Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elon Musk vrea să cumpere OpenAI cu aproape 100 miliarde $. Sam Altman respinge oferta nesolicitată: "Nu, mulţumesc"

Un grup de investitori condus de Elon Musk încearcă să cumpere organizaţia nonprofit care controlează OpenAI, potrivit Wall Street Journal, semn că patronul Tesla şi aliat al lui Trump nu şi-a spus ultimul cuvânt în conflictul dintre el şi creatorul ChatGPT, notează AFP.

de Redactia Observator

la 11.02.2025 , 08:15

Un grup de investitori condus de Elon Musk încearcă să cumpere organizaţia nonprofit care controlează OpenAI Elon Musk vrea să cumpere OpenAI cu aproape 100 miliarde $ - Profimedia Images

Potrivit cotidianului economic, consorţiul condus de Elon Musk a oferit luni consiliului de administraţie 97,4 miliarde de dolari pentru achiziţia entităţii, scrie Agerpres. Această ofertă nesolicitată vine în timp ce directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, încearcă să strângă bani şi să-şi transforme startup-ul într-o companie cu profit.

"Nu, mulţumesc, dar vom cumpăra noi Twitter cu 9,74 miliarde de dolari dacă doreşti", a scris Sam Altman luni pe X, fostul Twitter, reţeaua socială pe care Elon Musk a redenumit-o după ce a cumpărat-o pentru 44 de miliarde de dolari"Escroc", a răspuns cel mai bogat om din lume.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Elon Musk, care este unul dintre co-fondatorii OpenAI, îl atacă în mod regulat pe Sam Altman, pe care îl acuză în special că a deviat de la misiunea iniţială a startup-ului, concentrată pe dezvoltarea raţională a AI. El însuşi este parte interesată în cursa pentru inteligenţa artificială (IA), după ce a creat în 2023 o companie proprie de inteligenţă artificială, xAI.

Pe acelaşi subiect

OpenAI pregăteşte lansarea propriului cip de AI

OpenAI urmează să finalizeze şi să trimită către TSMC designul primului cip propriu în lunile următoare, susţin surse din cadrul companiei citate de Reuters. Acesta va fi construit de producătorul taiwanez de cipuri pe un proces de 3 nanometri şi va avea „memorie cu lăţime de bandă mare" şi „capabilităţi extinse de reţea”.

Compania americană plănuieşte să-şi lanseze propriile cipuri anul viitor. Lansarea se va face la scară redusă, iar primele cipuri vor fi folosite pentru rularea modelelor de AI. Ulterior, compania va scoate versiuni mai avansate, cu funcţii extinse şi performanţe superioare.

Echipa de design din cadrul OpenAI este condusă de fostul inginer Google TPU Richard Ho şi a crescut de la 20 la 40 de angajaţi în ultimele luni. Cu propriile cipuri, OpenAI va putea realiza optimizări speciale pentru sarcinile avute în vedere şi va putea reduce cheltuielile privind achiziţionarea cipurilor de la alte companii, precum Nvidia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât de des îţi cureţi telefonul?
Observator » Ştiri externe » Elon Musk vrea să cumpere OpenAI cu aproape 100 miliarde $. Sam Altman respinge oferta nesolicitată: "Nu, mulţumesc"