Emmanuel Macron şi-a schimbat telefonul şi numărul de telefon în urma scandalului de spionaj Pegasus
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a schimbat telefonul şi numărul, în contextul acţiunilor de spionaj. Protocolul de securitate dispus pentru protejarea preşedintelui Franţei a fost modificat.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a schimbat telefonul mobil şi numărul de telefon, pe fondul suspiciunilor privind operaţiuni de spionaj, iar protocolul de securitate va fi modificat, afirmă oficiali de la Paris, citaţi de posturile de televiziune France Info şi LCI.
Preşedintele Emmanuel Macron a convocat, joi dimineaţă, o reuniune ''specială'' a Consiliului de Apărare, ''pe tema cazului Pegasus şi securităţii cibernetice''. Reuniunea s-a derulat în sala ''PC Jupiter'', o zonă ultrasecurizată a Palatului Élysée. Agenţia Naţională pentru Securitate şi Sisteme Informatice (ANSSI) va oferi consultanţă oficialilor francezi, inclusiv preşedintelui Emmanuel Macron, vizaţi de acţiuni de spionaj.
Emmanuel Macron şi-a schimbat joi telefonul mobil şi numărul de telefon, iar protocolul de securitate dispus pentru protejarea preşedintelui Franţei va fi modificat. ''Preşedintele Republicii urmăreşte atent acest caz şi tratează cu foarte multă seriozitate această situaţie. Au fost lansate investigaţii. Nu pot oferi detalii, din raţiuni de securitate, dar vă pot spune că telefonul preşedintelui este schimbat frecvent'', a declarat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Paris.
Scandalul Pegasus. Telefonul președintelui Emmanuel Macron a fost spionat
- Scandalul Pegasus. Telefonul președintelui Emmanuel Macron a fost spionat de serviciile din Maroc
- Proteste în Franţa faţă de măsurile lui Macron privind vaccinarea şi certificatul Covid-19. Și grecii au...
- Emmanuel Macron cere o bătălie culturală împotriva ţărilor est-europene care limitează drepturile homosexualilor
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, fostul prim-ministru Edouard Philippe şi alţi membri ai Administraţiei de la Paris au fost vizaţi de potenţiale operaţiuni de monitorizare a telefoanelor de către serviciile secrete din Maroc, cu ajutorul sistemului software Pegasus, produs de o firmă israeliană. Numărul de telefon al preşedintelui Emmanuel Macron, al fostului premier Edouard Phillipe şi cele a 14 miniştri francezi au figurat, în anul 2019, pe o listă a serviciilor secrete din Maroc, conform cotidianului Le Monde.
Organizaţiile pentru integritate Forbidden Stories şi Amnesty International au consultat o listă cu 50.000 de numere de telefon care ar fi fost selectate pentru a fi monitorizate de servicii secrete cu ajutorul sistemului software Pegasus, produs de o firmă israeliană. Nu este clar dacă preşedintele Franţei şi ceilalţi oficiali au fost într-adevăr monitorizaţi. ''Dacă aceste lucruri într-adevăr s-au întâmplat, în mod evident, este foarte grav. Trebuie făcută în totalitate lumină în privinţa acestor dezvăluiri'', a reacţionat marţi seară Preşedinţia Franţei. Administraţia de la Paris a anunţat iniţierea unei anchete în acest caz.
Guvernul Marocului a respins vehement acuzaţiile privind implicarea în activităţi de spionaj. ''Respingem categoric aceste acuzaţii mincinoase şi lipsite de fundament. Vom recurge la acţiuni judiciare atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional împotriva oricui difuzează aceste acuzaţii false'', a transmis Guvernul de la Rabat.
Activişti pentru drepturile omului, jurnalişti şi politicieni din numeroase ţări ar fi fost vizaţi de operaţiuni de monitorizare cu ajutorul sistemului software Pegasus, dezvoltat de compania tehnologică israeliană NSO Group pentru interceptarea membrilor grupurilor infracţionale. Softul de interceptare a ajuns la servicii secrete, fiind folosit într-un număr variat de operaţiuni.
Compania NSO Group a transmis că nu este implicată în activităţi ilegale. Cele mai multe dintre cele aproximativ 50.000 de numere de telefon selectate pentru operaţiuni de interceptare au fost depistate în Azerbaidjan, Bahrain, Ungaria, India, Kazahstan, Mexic, Maroc, Rwanda, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Autorităţile din Israel şi Ungaria au lansat investigaţii în acest caz. Arabia Saudită a negat implicarea în astfel de operaţiuni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰