Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eșec catastrofal pentru armata rusă. Cum au pierdut de fapt ruşii cele două avioane extrem de rare şi de ce dau vina pe "friendly fire"

Război în Ucraina. Armata rusă a primit o lovitură majoră după ce a pierdut două avioane deosebit de importante care ar putea amâna în viitorul apropiat viitoare lovituri cu rachete rusești asupra Ucrainei. Pierderea vine în timp ce Rusia pare să pregătească lansarea unei noi ofensive pe teritoriul ucrainean. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank din SUA, a analizat ce susţin versiunile rusești despre doborârea unei aeronave radar A-50, cu rază lungă și avarierea unui avion Il-22M.

de Redactia Observator

la 16.01.2024 , 13:28

Conform Kievului, un A-50, avion de detecţie radar cu rază lungă de acţiune şi de comandament aeropurtat echivalent avioanelor AWACS folosite de NATO, s-a prăbuşit duminică în Marea Azov. Cel de-al doilea avion, un Il-22 folosit ca post de comandament aerian, a fost de asemenea lovit, dar a reuşit totuşi să aterizeze cu avarii la Anapa, în sudul Rusiei, dar pagubele sunt atât de mari că poate fi considerat "distrus", potrivit purtătorului de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat.

Armata ucraineană nu a precizat cu ce mijloace a reuşit să lovească cele două avioane la o distanţă atât de mare de front, numai între coasta Mării Azov şi linia frontului fiind peste 100 de kilometri.Unii experţi militari au speculat că ucrainenii ar putea începe să folosească în premieră rachete AMRAAM (Advanced Medium Range Air-to-Air Missiles) lansate de pe avioane F-16, având o rază care depășește cu ușurință 100 km.

Eșec catastrofal pentru armata rusă. Cum au pierdut de fapt ruşii cele două avioane extrem de rare şi de ce dau vina pe "friendly fire"

Wikimedia

Articolul continuă după reclamă

Eșec catastrofal pentru forțele ruse

Pe acelaşi subiect

Valeri Romanenko, cercetător al Universității Ucrainene de Aviație, a declarat că pierderea aeronavei A-50 și a echipajului său este una "foarte dureroasă" pentru Rusia, deoarece operarea acestui tip de avion necesită câțiva ani de pregătire. În același timp, majoritatea bloggerilor militari ruşi au negat că forțele ucrainene au doborât aeronava A-50.

Ei susţin în mod bizar că una sau ambele avioane au fost lovite din greşeală de apărarea antiaeriană rusă într-un "friendly fire", observă ISW.  Analiștii occidentali subliniază că avioanele A-50 sunt folosite pentru coordonarea acțiunilor aeronavelor rusești și, eventual, de apărare aeriană. Dacă este adevărată, afirmația că apărarea aeriană rusă a doborât un A-50 ar fi un eșec catastrofal pentru forțele ruse.

Un canal de Telegram cu surse în aviaţia rusă i-a acuzat pe comandanții ruși că nu au cunoștințele necesare pentru pozițiile lor. ISW notează că generalul colonel Viktor Afzalov, actualul comandant al Forțelor Aerospațiale Ruse, are o vastă experiență în operaţiuni de apărare aeriană. Experții ISW spun că, indiferent dacă lipsa experienței de pilot creează probleme pentru operațiunile aeriene rusești, ceea ce este îndoielnic, experiența sa în apărarea aeriană ar trebui să fie suficientă pentru a împiedica forțele ruse să-şi doboare propriile lor aeronave de comandă aeropurtată.

Un alt canal de Telegram, Spy Dossier, care susține că are legături cu serviciile speciale susţine că scenariul cu doborârea avionului A-50 chiar de către ruşi este o informaţie fabricată din interior. Scopul ar fi acela de a-i asigura pe piloții ruși că zborurile deasupra Mării Negre și Azov sunt încă în siguranță și că incidentul a fost cauzat de o eroare umană. "Nu este clar de ce piloții ruși ar trebui să fie mai împăcaţi cu ideea că apărătorii lor de la sol sunt atât de incompetenți", observă însă canalul. 

Câte aeronave A-50 şi Il-22 mai are Rusia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu deține informații despre aeronava doborâtă și a recomandat jurnaliştilor să verifice informațiile la Ministerul rus al Apărării care nu a făcut însă nicio declaraţie oficială. Iniţial, Kievul susţinuse că ambele avioane au fost doborâte.

Canalul de Telegram WarGonzo a deplâns "moartea comandanţilor noştri", făcând referire la doborârea avionului A-50, adăugând că cel de-al doilea avion ar fi reuşit să aterizeze, deşi este avariat. Canalul Rybar, apropiat de armata rusă şi foarte urmărit, vorbeşte despre o "zi neagră" pentru armata rusă dacă informaţia se confirmă.

Este neclar câte aeronave  A-50 şi Il-22 mai are Rusia. Potrivit AFP, forţele aeriene ruse mai au operaţionale doar aproximativ nouă avioane A-50 (dintre care numai aproximativ patru modernizate) şi aproximativ tot atâtea Il-22. Însă, comandamentul Operațional Pivden (Sud) al Ucrainei a declarat că, înainte de această lovitură, Rusia mai avea în serviciu doar trei avioane A-50 din șase, potrivit Pravda Ukrainska

Aceste aeronave sunt folosite pentru culegerea de informaţii, identificarea ţintelor terestre şi aeriene şi coordonarea trupelor. Mai multe avioane de vânătoare ucrainene au fost doborâte în acest război de cele ruseşti cu ajutorul asistenţei oferite de aparatele A-50, care pot urmări simultan 150 de ţinte pe o rază de 230 de kilometri.

Analistul militar ucrainean Kostîantîn Maşoveţ a relatat pe 3 ianuarie că Rusia a început recent să ridice de la sol constant aeronave A-50 din cauza amenințărilor atacurilor ucrainene la adresa infrastructurii militare din Crimeea, inclusiv a Flotei Mării Negre.  Oficiali militari ucraineni, inclusiv o purtătoare de cuvânt a armatei, Natalia Humenîuk, a declarat că avioane A-50 au dirijat atacuri rusești împotriva unor ținte ucrainene, precum sistemele de apărare aeriană și aviație. Humenîuk a declarat că doborârea unui astfel de avion cel puțin va amâna viitoarele lovituri cu rachete rusești asupra Ucrainei. 

Eșec catastrofal pentru armata rusă. Cum au pierdut de fapt ruşii cele două avioane extrem de rare şi de ce dau vina pe "friendly fire"

Wikimedia

Rusia ar pregăti o nouă ofensivă majoră în Ucraina

Analiştii de la ISW au relatat în raportul de luni despre starea războiul din Ucraina, presupuse pregătiri ruse pentru a lansa o nouă ofensivă."Surse ruse afirmă că forţele ruse se pregătesc pentru lansarea unei noi ofensive în următoarele săptămâni, de îndată ce solul îngheaţă în estul şi sudul Ucrainei".

Conform unui expert rus, Serghei Peresleghin, armata rusă ar putea lansa o asemenea ofensivă pe scară largă în Ucraina oricând până la începutul lunii februarie, idee pe care el însă nu o aprobă, considerând că armata rusă ar putea face aceleaşi greşeli grave pe care le-a făcut armata ucraineană prin contraofensiva eşuată din vara anului trecut, încheiată cu câştiguri teritoriale minore şi mari pierderi de oameni şi echipamente în rândul trupelor ucrainene.

Informaţiile despre o nouă ofensivă rusească în Ucraina au început să atragă atenţia experţilor, bloggerilor şi mass-media în ultimele săptămâni, remarcă agenţia EFE.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Eșec catastrofal pentru armata rusă. Cum au pierdut de fapt ruşii cele două avioane extrem de rare şi de ce dau vina pe "friendly fire"