Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kuleba a mărturisit că ar fi vrut să-l bată pe Lavrov, la negocierile din Antalya: "Simţi că vrei să te duci şi să îi dai un pumn în nas"

Război în Ucraina. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a mărturisit, într-un interviu publicat luni, că au existat momente în care a simţit nevoia de a-i da "un pumn în faţă" omologului său rus, Serghei Lavrov, în timpul discuţiilor din prima etapă a invaziei Moscovei, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 16.01.2024 , 12:15

Kuleba Lavrov Kuleba a mărturisit că ar fi vrut să-l bată pe Lavrov, la negocierile din Antalya: "Simţi că vrei să te duci şi să îi dai un pumn în nas" - Profimedia Images (arhivă)

Scurtele remarci ale lui Kuleba fac parte dintr-un interviu informal de o oră cu un videoblogger ucrainean, axat pe subiecte diverse, de la gătit la hobby-uri şi fotbal ucrainean.

Când a fost întrebat, ca parte a unui set de întrebări cu răspuns scurt, despre cele mai dificile negocieri pe care l-a avut, Kuleba a spus: "Cele mai dificile discuţii sunt cele în care simţi pur şi simplu că vrei să te duci şi să îi dai un pumn în nas omologului tău, dar chiar nu poţi face asta. Şi pot spune că acest lucru s-a întâmplat de două sau trei ori. O ocazie a fost cu Lavrov în (staţiunea turcească) Antalya, în primăvara anului 2022".

La Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că remarcile lui Kuleba subliniază incompetenţa conducerii Ucrainei. "Şi aceasta este o problemă: oameni needucaţi şi agresivi au fost recrutaţi sub pretextul de a servi ca miniştri, pentru a ruina Ucraina de dragul banilor americani", a declarat Zaharova pentru cotidianul Izvestia. "Poate că locul lui este mai degrabă într-un ring de bătăuşi decât la Ministerul de Externe?", a întrebat ironic purtătoarea de cuvânt a MAE rus, potrivit News.ro.

Articolul continuă după reclamă

Negociatorii ruși și ucraineni nu au ajuns la niciun acord

Pe acelaşi subiect

Negociatorii ucraineni şi ruşi s-au întâlnit pentru mai multe runde de discuţii în primele săptămâni după invazia din februarie 2022 - mai întâi în apropierea graniţei Ucrainei cu Belarus şi ulterior în Turcia.

Kuleba a declarat la acea vreme că discuţiile din Turcia au fost dificile şi s-au concentrat pe încetarea focului şi organizarea unor coridoare umanitare. Nu s-a ajuns la niciun acord în cadrul acelor discuţii şi de atunci nu au mai avut loc negocieri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski respinge orice negocieri cu Moscova până când trupele ruseşti nu vor fi retrase din teritoriile din Ucraina pe care le-au ocupat în prezent, inclusiv din Crimeea. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că Rusia este dispusă să discute, dar a dat asigurări că va continua ceea ce Moscova numeşte "operaţiunea sa militară specială" în Ucraina până la îndeplinirea tuturor obiectivelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Kuleba a mărturisit că ar fi vrut să-l bată pe Lavrov, la negocierile din Antalya: "Simţi că vrei să te duci şi să îi dai un pumn în nas"