Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Este ALERTĂ MAXIMĂ! 174 de prizonieri au EVADAT dintr-o închisoare de maximă securitate, după ce au ucis un gardian

Autorităţile haitiene au anunţat că până la 174 de prizonieri au evadat sâmbătă din închisoarea de maximă securitate Arcahaie, situată în apropiere de capitala Port-au-Prince, după ce au împuşcat mortal un gardian şi au furat mai multe arme.

de Redactia Observator

la 23.10.2016 , 11:41

Autorităţile haitiene au anunţat că până la 174 de prizonieri au evadat sâmbătă din închisoarea de maximă securitate Arcahaie, situată în apropiere de capitala Port-au-Prince, după ce au împuşcat mortal un gardian şi au furat mai multe arme.

Între timp, o operaţiune masivă a forţelor de securitate a fost lansată pentru recapturarea prizonierilor, aceasta fiind susţinută de trupele de menţinere a păcii de la ONU, informează Reuters.

De asemenea, autorităţile au organizat mai multe puncte de control pe principalele drumuri, care leagă închisoarea de restul insulei. Mai multe persoane fără acte de identitate au fost reţinute. Totuşi, cei 266 de prizonieri din închisoare nu purtau uniforme, ceea ce înseamnă că cei care au evadat nu au nicio problemă să se piardă în mulţime.

Articolul continuă după reclamă

Cel puţin 11 prizonieri au fost capturaţi în timpul evadării.

Autorităţile susţin că prizonierii au intrat forţat într-o clădire a gardienilor şi au furat cel puţin cinci puşti semiautomate, precum şi alte arme. Un gardian a fost împuşcat mortal de către prizonieri.

Ministrul Justiţiei din Haiti, Camille Edouard Junior, a susţinut că un prizonier a decedat, după ce a căzut de pe un zid şi s-a lovit la cap în timpul evadării din închisoarea Arcahaie.

Ambasada Statelor Unite a emis un avertisment de călătorie cu privire la ”violenta evadare a prizonierilor din închisoarea Arcahaie”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Este ALERTĂ MAXIMĂ! 174 de prizonieri au EVADAT dintr-o închisoare de maximă securitate, după ce au ucis un gardian