Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii salvatorilor, sunt de negăsit de aproape două zile

Cei trei tineri români care au fost luaţi de ape în Italia sunt de negăsit. Căutările au fost întrerupte aseară, însă vor fi reluate în scurt timp. Ultimele imagini cu aceştia sunt şocante. Tinerii au fost văzuţi ultima dată îmbrăţişaţi în mijlocul puhoaielor. Apoi, în câteva minute, au fost târâţi de ape sub privirile salvatorilor neputincioşi. Veniseră să facă fotografii, în locul unde credeau că vor găsi o plajă.  Nu ştiau că, atunci când plouă torenţial, zona devine extrem de periculoasă. 

de Redactia Observator

la 02.06.2024 , 08:18

Se fac aproape 48 de ore de când tinerii au fost luaţi de curenţii puternici. Iar autorităţile, chiar dacă îşi păstrează optimismul, nu vin cu veşti prea bune.

"Din păcate, a doua seară de suferinţă se încheie fără nicio veste pozitivă. Mâine (n.r. - astăzi), o vom lua de la capăt cu aceeaşi energie ca şi azi (n.r. - ieri)", a scris pe Facebook primarul comunei Premariacco, Michele De Sabata.

Imaginile de dinaintea tragediei sunt sfâşietoare

Vezi și

Cu apa până la genunchi, cei trei tineri se ţin strâns în braţe, în încercarea disperată de a face faţă viiturii. "Se iau în braţe încercând să se încurajeze", spune De Sabata. Dar puhoiul este nemilos. În câteva minute, debitul râului creşte de la 15 metri cubi pe secundă, la 250.

Pe acelaşi subiect

Cei trei sunt despărţiţi de forţa curenţilor. Ultima tentativă de salvare eşuează. Tinerii nu se pot agăţa de frângiile aruncate de pompieri şi sunt purtaţi mai departe de apele furioase.

Patrizia Cormoş, Bianca Doroş şi Cristian Molnar sunt românii surprinşi de viitură

Patrizia Cormoş, de 20 de ani, Bianca Doroş de 23 de ani şi Cristian Molnar, iubitul ei de 25 de ani sunt românii surprinşi de viitură. Bianca venise de câteva zile în Italia, în vizită la părinţii stabiliţi aici. Au vrut să facă o excursie către o plajă faimoasă a râului Natisone şi i-au propus să vină şi Patriziei, o studentă în anul doi la Academia de Belle Arte din Udine, născută în Italia din părinţi români. 

Profesorii o descriu ca fiind o studentă model.

"Era o fată foarte bine pregătită. Îi plăcea foarte mult şcoala. Pentru noi este o tragedie imensă", mărturiseşte Fausto Deganutti, directorul Academiei de Arte Frumoase. 

Mama fetei nu a fost iniţial de acord cu ieşirea Ptriziei: "Ea avusese un examen azi. Îmi spusese: lasă-mă să merg cu ei, vom sta puţin să facem nişte fotografii. Eu i-am cerut să nu meargă, pentru că era obosită. Dar mi-a zis: nu te supăra, lasă-mă să plec. Şi până la urmă i-am zis: du-te, iubire".

Filmul tragediei din Italia

Tinerii au ajuns în dreptul plajei la ora 13 şi 20 de minute. Au parcat maşina cu numere româneşti şi au mers pe jos 100 de metri. Era cod galben de ploi, iar râul începuse deja să se umfle. În loc de plajă, au găsit doar o mică insulă. "Se aflau pe cursul râului, sub podul Romano, cred că pentru a face fotografii. Şi au fost luaţi pe nepregătite. S-au urcat pe un fel de insuliţă, dar nu le-a fost de folos, pentru că au fost înconjuraţi de ape", spune un martor.

Debitul râului creştea văzând cu ochii. Tinerii şi-au dat seama prea târziu că sunt prinşi în capcană.

"Înțeleg că fetele nu știau să înoate, le era frică să traverseze înapoi, să se ducă spre casă, iar în timpul în care au stat pe gânduri, nivelul apei a urcat, a urcat, a urcat, în 25 de minute a ajuns la genunchi... apoi...", continuă primarul comunei Premariacco, Michele De Sabata.

Când şi-a dat seama că nu poate ajunge la mal, una dintre fete a sunat la 112. La fel a făcut şi şoferul unui autocar de copii, care i-a văzut pe tineri în pericol. "I-am văzut panicaţi. Pentru că vedeam că nu puteau traversa acest curs de apă, pentru a se salva. Mi-au dat senzaţia că sunt în pericol şi am alertat carabinierii", spune bărbatul. "Pompierii au intervenit repede, au încercat să ajungă la ei cu barca, dar nu mai era nimic de făcut", povesteşte un martor.

"Noi putem ajunge în locuri în care alţii nu au acces, dar nu putem depăşi anumite limite, pentru că e importantă şi siguranţa celor care acţionează", a declarat Giorgio Basile, comandant pompieri.

Pompierii au încercat şi o altă metodă. De pe o macara mobilă, au întins o scară deasupra râului. De aici, salvatorii au aruncat trei frânghii, în speranţa că tinerii, luaţi acum de puhoaie, se vor putea agăţa. "Sincer, ar fi fost un miracol să prindă corzile acelea pentru că e prea rapidă apa ca să te prinzi...", spune primarul Michele De Sabata.

45 de minute a durat chinul

La ora 14:05, au fost luaţi de ape, sub ochii salvatorilor.

"Toți așteptau să vină elicopterul care a plecat din Veneția. În 27 de minute, elicopterul a venit la noi, dar nu a ajuns la timp", mărturiseşte Michele De Sabata.

Chiar şi aşa, căutările au continuat. 100 de oameni, printre care 40 de pompieri au scotocit malurile, ajutaţi de câini. Iar două elicoptere au survolat cursul râului până la lăsarea serii. Noaptea au folosit drone, iar semnalul telefonului uneia dintre tinere a fost identificat. Ieri dimineaţă, aparatul a fost găsit în geanta ei, adusă de curent la mal, la un kilometru distanţă de locul tragediei. "Persoanele din această zonă cunosc acest râu. Ştiu care sunt regulile. Probabil aceşti tineri nu cunoşteau aceste reguli, pentru că plouase mult şi nivelul râului creşte foarte repede, în câteva minute şi se schimbă mult cantitatea de apă care vine", explică un localnic. 

"Confirm periculozitatea acestui curs de apă. Care într-un moment e liniştit şi după zece minute poate fi infernul", a spus şi Giorgio Basile.

În plus, în zonă, erau amplasate mai multe panouri care interziceau scăldatul în râu.

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian

Cazul a ţinut prima pagină a publicaţiilor italiene, iar sute de mesaje de susţinere pentru familiile tinerilor au curs pe reţelele de socializare. Fratele băiatului de 25 de ani, stabilit în Austria, a ajuns deja în Italia unde s-a întâlnit cu rudele tinerelor. Cu toţii speră la un miracol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii salvatorilor, sunt de negăsit de aproape două zile