Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Europa arde. Temperaturile de 40 de grade i-au închis pe turişti în case. "Este groaznic, ne place să fie cald, dar nu chiar aşa"

Fenomenele meteorologice extreme din aceste zile au avut urmări deosebit de grave. În Coreea de Sud, cel puţin 32 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din ultima săptămână. Iar în Insulele Canare, din Spania, un uriaş incendiu de pădure a scăpat de sub control, favorizat de căldură şi de vântul puternic. Aici, temperatura a urcat în ultimele zile la peste 40 de grade, la fel ca în multe alte ţări europene şi în Statele Unite.

de Redactia Observator

la 16.07.2023 , 11:19

Incendiul de pe insula Palma a izbucnit sâmbătă dimineaţă şi s-a extins foarte rapid, pe fondul căldurii sufocante şi al vântului puternic. Pădurea a fost distrusă pe aproximativ 4500 de hectare. 2000 de persoane au fost evacuate până acum. 12 case au fost mituite de flăcări.

Italia trece prin infern

Spania este una din ţările europene puternic afectate de "Cerberus", dar nu singura. Italia trece şi ea printr-un adevărat infern: în 15 oraşe, inclusiv unele din marile centre turistice ale ţării, este în vigoare de mai multe zile alerta cu cod roşu de caniculă. Roma este unul din aceste oraşe, în care oamenilor li se recomandă să rămână în case, o mare dezamăgire pentru turiştii străini. 

Vezi și

Turist: Este, într-adevăr, groaznic. În general, ne place să fie cald la Roma, dar nu chiar atât de cald. Iar anul acesta a fost mai cald decât de obicei. 

Pe acelaşi subiect

La Atena, accesul pe Acropole a fost închis pentru a doua zi la rând după ce temperatura a trecut de 40 de grade. 

Aproape 50 de oameni au ajuns la spital în Turcia

În nord-vestul Turciei, aproape 50 de oameni au ajuns la spital cu insolaţii iar la Istanbul, aprovizionarea cu apă potabilă este în pericol: principalul lac de acumulare, oricum la un nivel scăzut din cauza secetei, pierde, prin evaporare, 17.000 de tone de apă pe oră. 

Nu scapă de caniculă nici Europa Centrală: în Cehia a fost stabilit un nou record de temperatură pentru ziua de 15 iulie, cu 38,6 grade. Valori apropiate se înregistrează în mari părţi din Polonia şi Germania. 

Recorduri de căldură sunt stabilite, zi de zi, şi în SUA

Recorduri de căldură sunt stabilite, zi de zi, şi în Statele Unite, unde peste o sută de milioane de oameni suferă sub o uriaşă "cupolă de foc". În aşa-numita Vale a Morţii din California s-ar putea depăşi cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe Pământ, de 54,4 grade Celsius. 

Iar în acest timp, Coreea de Sud este devastată de un alt fenomen meteo, de-a dreptul ucigaş. Ploaia neîncetată care a căzut de la 9 iulie a provocat alunecări de teren de mare amploare şi inundaţii violente. Peste 30 de oameni au murit dar la numărul victimelor s-ar putea adăuga persoanele date dispărute. Iar în timp ce în Europa şi America domneşte căldura, în Coreea de Sud se aşteaptă, din nou, ploi abundente. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Europa arde. Temperaturile de 40 de grade i-au închis pe turişti în case. "Este groaznic, ne place să fie cald, dar nu chiar aşa"