Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Evgheni Prigojin, şeful Wagner, ar fi murit după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit în Rusia. La bord erau alte 9 persoane - BBC

Șeful Grupării Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi murit după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în regiunea Tver din nord-vestul Moscovei. Alte nouă persoane de la bord au decedat și ele, transmite BBC. Prigojin se afla pe lista de pasageri a aeronavei Embraer care zbura pe ruta Moscova - Sankt Petersburg, au anunțat oficialii din transporturile aeriene ruse, potrivit agenției TASS.

de Redactia Observator

la 23.08.2023 , 21:14

Avionul despre care se ştia că îl transportă pe notoriul Evgheni Prigojin, al cărui grup Wagner a lansat o lovitură de stat eșuată împotriva președintelui Vladimir Putin în iunie, s-a prăbușit într-un zbor de la Moscova la Sankt Petersburg, potrivit oficialilor ruși.

Toate cele 10 persoane din avion, inclusiv trei membri ai echipajului, au murit în accident, a anunțat Ministerul de Urgență al Rusiei, potrivit serviciului de știri de stat RIA Novosti, citat de FT

Momentul prăbuşirii avionului în care s-ar fi aflat Evgheni Prigojin

Articolul continuă după reclamă

Pe imaginile postate pe canalul de Twitter Visegrad24 se poate observa cum aeronava întâmpină probleme în aer și intră brusc în picaj.

Pe acelaşi subiect

Autorii postării precizează că avionul a fost doborât de sistemele antiaeriene ruse, însă informația nu a fost confirmată în mod oficial. După un picaj de câteva zeci de secunde, avionul s-a prăbușit și a fost cuprins de flăcări.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şeful grupării de mercenari Wagner se afla pe lista pasagerilor avionului

Potrivit agenţiei TASS, Autoritatea Aeronautică Civilă a Rusiei a afirmat că Evgheni Prigojin, şeful grupării de mercenari Wagner, se afla pe lista pasagerilor avionului.

Agenţia Federală de Transport Aerian a lansat o investigaţie cu privire la prăbuşirea aeronavei Embraer, care a avut loc miercuri în regiunea Tver, printre pasageri numărându-se Evgheni Prigojin, a anunţat Agenţia Federală de Transport Aerian într-un comunicat, comform TASS.

"A fost declanşată o anchetă cu privire la prăbuşirea aeronavei Embraer, care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Potrivit listei de pasageri, printre aceştia se afla şi numele şi prenumele lui Evgheni Prigojin", a menţionat departamentul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Și influentul canal de Telegram Rybar, administrat de un fost ataşat de presă al Ministerului rus al Apărării, anunță că, din informațiile preliminare, în aeronavă se afla Evgheni Prigojin: "Potrivit operatorului, inițial s-au auzit două explozii, ceea ce indică activitatea apărării aeriene. Comisia va investiga cauzele accidentului. Pe fondul raidurilor constante ale dronelor ucrainene asupra Moscovei, versiunea declanșării eronate a sistemului de apărare aeriană poate fi aleasă ca principală. Informațiile despre prezența printre pasageri a unor comandanți specifici ai PMC Wagner sunt încă destul de contradictorii. De asemenea, nu au existat încă rapoarte oficiale despre moartea lui Prigojin".

În avion s-ar fi aflat şi Dmitri Utkin, fost ofiţer al forţelor speciale

Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, notează pe X (fostul Twitter), că există unele informaţii că în avion ar fi fost şi Dmitri Utkin, un fost ofiţer al forţelor speciale care a condus coloana de mercenari Wagner către Moscova în iunie.

Gheraşcenko a distribuit două filmuleţe cu avionul prăbuşit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O figură emblematică a regimului Putin, Prigojin s-a învârtit în cercurile politice și de afaceri de la Moscova, însă faima internaționată a căpătat-o după invazia rusă în Ucraina, acolo unde s-a ocupat de recrutarea și organizarea mercenarilor Wagner.

Printre succesele sale se numără cucerirea orașului strategic Bahmut. Evgheni Prigojin a căzut în dizgrație după ce rebeliunea eșuată din luna iunie, atunci când a încercat să ajungă cu militarii săi până la Moscova.

Revenim cu amănunte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Evgheni Prigojin, şeful Wagner, ar fi murit după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit în Rusia. La bord erau alte 9 persoane - BBC