Galerie foto Explozia din mina Amasra. 25 de morţi şi 28 de răniţi, cel mai recent bilanţ al tragediei din Turcia
Salvatorii încearcă şi sâmbătă dimineaţă să recupereze zeci de mineri încă prinşi în subteran după explozia dintr-o mină de cărbune care s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi 28 de răniţi în nord-vestul Turciei, relatează lalibre.be, potrivit news.ro.
Explozia s-a produs vineri, la ora locală 18.15, într-o mină din oraşul Amasra, situată pe malul Mării Negre, şi s-a soldat cu decesul a 25 de persoane, potrivit unui nou raport comunicat de ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca pe Twitter, care a spus că 11 persoane care ieşiseră din mină sunt tratate într-un spital.
Potrivit ministrului turc de interne Suleyman Soylu, 49 din cei 110 mineri care se aflau acolo la momentul exploziei au fost prinşi în subteran.
- Explozie într-o mină de cărbune din Turcia. Două persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite. Mai mulţi...
- Doi bărbaţi din Timiş, răniţi în urma unei explozii. Unul dintre ei a fost transportat la spital
- Traficul a fost reluat pe podul din Crimeea în urma exploziei. Ce arată noile imagini din satelit
- "Drum lin printre stele, Adrian! Ai fost și vei rămâne pentru totdeauna un erou!" După o lună, pompierul rănit...
- "I-a aruncat afară". Doi tineri şi instalatorul, surprinşi de explozia centralei de apartament, în Iaşi....
Deoarece explozia a avut loc cu puţin timp înainte de apus, operaţiunile de salvare au fost încetinite de întuneric.
"Aproape jumătate dintre muncitori au fost evacuaţi. Cei mai mulţi sunt bine, dar există şi răni grave", a declarat primarul din Amasra, Recai Cakir, la postul privat turcesc NTV.
Potrivit guvernatorului local, o echipă de peste 70 de oameni a reuşit să ajungă într-un punct din fântâna situată la aproximativ 250 de metri adâncime. O anchetă pentru accident a fost deschisă de către parchetul local.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰