Familie de români cu doi copii, dramatic accident în Italia
O familie de români a fost implicată într-un dramatic accident, într-o localitate din nordul Italiei.
O familie de români a fost implicată într-un dramatic accident, într-o localitate din nordul Italiei. Maşina românilor a fost distrusă după ce s-a ciocnit cu un alt automobil.
Accidentul s-a produs în apropierea localităţii Malborghetto, din nordul Italiei. Familia de români - părinţii şi doi copii - se îndrepta către Ferrara.
Impactul a avut loc într-o curbă: din motive neelucidate încă, maşina românilor s-a ciocnit frontal de un alt automobil, condus de o italiancă. A fost o izbitură violentă, în care ambele autoturisme au fost distruse, spune presa locală. Familia de români, dar şi şoferiţa italiancă au avut nevoie de ajutorul medicilor.
Din fericire, cei doi copii ai românilor sunt în stare stabilă, iar părinţii lor, de asemenea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰