Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul morţii celor doi români din Tenerife, luaţi de un val uriaş. Au ignorat toate avertismentele

Dramă cutremurătoare în Tenerife: doi români, angajaţi ai unei cunoscute organizaţii neguvernamentale din ţară, au murit înecaţi în ocean. Cei doi, împreună cu mulţi alţi turişti, au ignorat avertismentele autorităţilor: zona unde a avut loc tragedia era închisă şi era alertă de valuri periculoase. Mai mult, ar fi rupt barierele de protecţie ca să intre în apă. Printre victime sunt și doi slovaci.

de Redactia Observator

la 08.12.2025 , 19:27

Sunt momente dramatice filmate în insulele canare. Pompierii reuşesc să scoată din ocean, din valurile uriaşe, pe unul dintre turişti. Ar fi chiar o turistă din România. Potrivit autorităţilor spaniole, medicii au făcut eforturi uriaşe să o salveze, dar din păcate nu au reuşit.  

"Este o zonă foarte dificilă, deoarece curenţii sunt foarte puternici aici", a informat Federico Linares, pompier.

Doi români și doi slovaci au murit; o altă persoană este dată dispărută

Articolul continuă după reclamă

Patru oameni au fost înghițiți de Ocean. Doi români şi doi slovaci. Presa scrie că încă o persoană este dată dispărută.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tragedia a avut loc în zona stâncilor Los Gigantes din Tenerife. Un loc pe cât de spectaculos, pe atât de periculos. Martorii povestesc că în jur de 20 de oameni făceau baie în piscina naturală Isla Cangrejo atunci când un val uriaş i-a tras în larg şi i-a lovit de stânci.

"Valurile au început să fie din ce în ce mai mari. Nu am apucat să văd mai multe, am simţit că trebuie neapărat să plec de acolo cât mai rapid, pentru că era vorba de supravieţuire", a povestit un turist.

Avertizările au fost ignorate, iar consecințele au fost fatale

Cu o seară înainte de tragedie, autorităţile spaniole au emis o alertă de valuri mari, de 2-3 metri şi au închis accesul în zonă cu o barieră. Turiştii nu au ţinut cont de avertismente și din nefericire, au plătit cu viața.  

"Adevărul este că barierele nu sunt respectate. Mai mult, sunt multe reguli bătute-n cui care sunt încălcate de fiecare dată. Schimbăm barierele constant. Nu ştiu, cred că de vreo 4 ori pe an. De când am primit alerta pentru evenimente costiere, această barieră a fost instalată de serviciile municipale şi au mai fost şi avertismente date de poliţia locală", a declarat Emilio Navarro Castanedo, primarul din Santiago del Teide.

"În spatele fotografiilor foarte frumoase cu valurile care se sparg, se poate ascunde sfârşitul. Un sfârşit pe care mereu cerem să-l evitaţi cât de mult e posibil", a avertizat Federico Linares, pompier.

La începutul lunii trecute, în acelaşi loc alți 3 oameni au murit şi 15 au fost răniţi după ce au fost traşi în mare de curenţii puternici. 65 de oameni și-au pierdut viaţa numai anul acesta în piscinele naturale din Canare. Autorităţile locale le cer turiştilor să respecte regulile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi încredere în promisiunile noului primar al Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Filmul morţii celor doi români din Tenerife, luaţi de un val uriaş. Au ignorat toate avertismentele