Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SURSE: PSD vrea să iasă de la guvernare sau să dea afară USR din Guvern

Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei. Candidatul PNL s-a impus la mai mult de 14% în faţa Ancăi Alexandrescu, susţinută de AUR. Liberalul spune că îşi doreşte cel puţin încă un mandat pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit. Rezultatul alegerilor întăreşte poziţia premierului Bolojan, în schimb a adus dezamăgire în tabăra PSD. După ce Daniel Băluţă s-a clasat doar pe locul 3, social-democraţii vor discuta mai multe scenarii, inclusiv cel al ieşirii de la guvernare.

de Marius Gîrlaşiu

la 08.12.2025 , 19:25

Ciprian Ciucu și-a sărbătorit victoria alături de Ilie Bolojan și Ludovic Orban. Premierul a fost primul care l-a felicitat pe noul edil al Capitalei.

"Pentru mine visul vieții mele deja se întâmplă, îl trăiesc. Vreau să le mulțumesc bucureștenilor foarte mult că au avut încredere în mine și m-au votat" a declarat Ciprian Ciucu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

"Acest vot nu-ți oferă suficientă legitimitate. Nu-ți oferă suficientă autoritate. Va trebui să muncesc foarte mult și îmi iau acest angajament ca să demonstrez și celor care nu m-au votat că merit până la urmă să fiu primarul Bucureștiului" a punctat Ciprian Ciucu.

Ciprian Ciucu a câştigat 5 din cele 6 sectoare din Capitală

Harta votului arată o victorie zdrobitoare pentru candidatul PNL. Liberalii n-au mai dat primarul Bucureștiului din 1992, atunci când Crin Halaicu s-a impus cu susținerea CDR.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Anca Alexandrescu și-a văzut eșecul aproape ca pe o victorie.

"Este doar începutul și alături de români vom câștiga. [...] Ne vom lua țara înapoi foarte curând" a spus candidata la Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu.

Băluţă susţinea că rezultatul exit-poll este "neconcludent"

În tabăra PSD, înfrângerea a fost primită cu dezamăgire și resemnare. La ora 21, atunci când s-au publicat primele exit-poll-uri, Daniel Băluță încă mai spera să devină primarul Capitalei.

"Rezultatul exit-poll este unul neconcludent. [...] Îi somez pe toți cei care au gânduri necurate să uite de el. Vom supraveghea numărarea votului până în ultima secundă" a spus atunci Daniel Băluță.

În final, în miez de noapte, Sorin Grindeanu părea că a trecut peste dezamăgirea de la Capitală.

"Eu azi n-am văzut nici cea mai mică comună din țara asta câștigată de AUR. [...] Peste tot a câștigat PSD în 12 locuri, PNL în două, nicăieri AUR, nicăieri USR" a spus președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Social-democrații s-au consolat mai ales cu victoria lui Marcel Ciolacu. Fostul premier a câștigat cu peste 50% șefia Consiliului Județean Buzău.

SURSE: PSD se gândeşte la ruperea Coaliţiei

Cu toate acestea, surse Observator spun că liderii PSD se gândesc acum inclusiv la ruperea Coaliției și ieșirea de la guvernare sau înlăturarea USR. Acest lucru ar putea să se întâmple la primăvară.

"Noi trebuie să ne vedem de drumul nostru. Nu ne facem politicile în funcție de AUR și ce face AUR" a mai spus Sorin Grindeanu.

Mâine, Coaliția se va întâlni să discute din nou despre reforma în administrație. În timp ce premierul Ilie Bolojan susține reducerea cheltuielilor, inclusiv prin concedierea a 10% din angajați, PSD se opune măsurii.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi încredere în promisiunile noului primar al Capitalei?
Observator » Ştiri politice » SURSE: PSD vrea să iasă de la guvernare sau să dea afară USR din Guvern