Video A început reorganizarea celor 17 companii de stat cu datorii uriaşe. Bolojan vrea să taie subvenţiile
Peste 50.000 de bugetari, la voia sorţii. A început procesul de reorganizare a companiilor de stat aflate pe "lista neagră" a Guvernului. Mai multe societăţi din Energie şi Transporturi vor fi lichidate. Comitetul condus de vicepremierul Oana Gheorghiu s-a întrunit astăzi într-o primă şedinţă. Guvernul va decide un plan pentru fiecare în parte. Premierul Bolojan vrea ca în loc de datorii şi pierderi, companiile de stat să devină competitive şi să nu mai depindă de subvenţii.
Lista companiilor de stat pe care comitetul condus de vicepremierul Oana Gheorghiu o va analiza în perioada următoare este mai lungă decât cea anunţată iniţial. Au mai apărut şapte societăţi a căror soartă va fi decisă de Guvern.
"Prin memorandumul care a fost aprobat astăzi, se definesc cu claritate rolurile instituţiilor care sunt implicate, în aşa fel încât, după parcurgerea tuturor perioadelor, să putem spune care dintre aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menţinute în activitate […] care vor fi reorganizate prin fuziune, prin divizare, sau care vor fi lichidate" a declarat premierul României, Ilie Bolojan.
13 din cele 17 companii, în subordinea şi coordonarea Ministerului Transporturilor
În cazul CFR Marfă, situaţia e deja tranşată. Compania va fi lichidată până la finalul anului. Totodată, vor mai ieşi de pe piaţă Rofersped, casa de expediţii a CFR Marfă şi CFR IRLU, care se ocupă de revizii, reparaţii şi modernizări de locomotive. Telecomunicaţii SA şi Tipografia SA vor fuziona cu CFR SA. Mai rămân câteva societăţi de sub umbrela Transporturilor a căror soartă rămâne incertă.
"Există un număr de companii la care anumite măsuri de lichidare, de insolvenţă sunt deja demarate [...] Celelalte companii: Metrorex, CFR Călători, CFR SA să prezinte nişte bugete realiste, care să reuşească să menţină un nivel acceptabil al subvenţiei" a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuţ Săvoiu.
CFR Călători, răspuns pentru Observator
CFR Călători a transmis într-un răspuns pentru Observator că deja au fost luate o serie de măsuri pentru eficientizarea activităţii şi că rămâne o companie cu rol strategic, întrucât transportă anual peste 55 de milioane de călători.
Şi Tarom, aflată pe aceeaşi listă, se află într-un proces de restructurare, pe fondul unui plan aprobat de Comisia Europeană.
"Înnoirea flotei de aeronave, avem deja comenzile pentru două ori două Boeing-uri nou-nouţe; creşterea eficienţei comerciale prin optimizarea rutelor de zbor" a explicat purtătorul de cuvânt al Tarom, Silvia Teodorescu.
Analist: Este un sector ineficient
"E nevoie de reformă. […] Este un sector extrem de fărâmiţat, un sector care este ineficient. Acumulează pierderi" a explicat analistul Andreea Nica.
Sunt prevăzute schimbări şi la companiile mai performante. Statul vrea să preia acţiunile Fondului Proprietatea atât de la Compania Aeroporturi Bucureşti, cât şi de la Portul Constanţa, pentru a le controla 100%.
"Portul are o importanţă strategică pentru România, deci da, este oportună achiziţionarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea" a spus Ciprian Şerban, ministrul Transporturilor.
Indemnizaţii de mii de euro pentru o singură şedinţă
Pe de o parte: analiză la sânge, pe de altă parte: risipă. Un membru din Consiliul de Administraţie al Companiei Aeroporturi Bucureşti primeşte o indemnizaţie de 27.000 de lei brut pentru o şedinţă lunară.
"Într-un moment în care suntem într-o situaţie de reformă, în care oamenii au primit acest pachet de austeritate, cu taxe crescute, este o sfidare mare să vii să îţi creşti beneficiile şi salariile. Este clar că nu este momentul oportun" a mai spus analistul financiar Andreea Nica.
Din portofoliul Ministerului Energiei vor fi analizate Electrocentrale Grup, Electrocentrale Bucureşti SA, Oil Terminal şi Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰