Video Filmul tragediei din India: Cum s-a prăbușit din senin podul pe care se aflau 400 de oameni
Bilanţul tragediei din India, unde s-a prăbuşit un pod, a ajuns la 141 de morţi. Podul fusese reparat de două ori în ultimii 20 de ani, iar poliţiştii verifică acum cât de bine au fost făcute lucrările. Nouă persoane, de la contractori și până la cei care au încasat taxa de pod, au fost arestate sub acuzaţia de omor. Imagini cu puternic impact emoţional.
Acesta este momentul în care podul Julto Pool se prăbuşeşte în râul Machchu. Supranumit "minunea ingineriei", puntea lungă de 230 de metri a fost construit în anul 1880 şi devenise o atracţie turistică a zonei.
Peste 400 de oameni, printre care copii, femei şi vârstnici participau ieri pe pod la un ritual religios. Mulţi făceau fotografii, se plimbau sau, pur şi simplu, admirau peisajul. La un moment dat, construcţia a început să vibreze, semn că cedează. Într-o secundă s-a frânt, iar cablurile de susţinere s-au rupt.
Pod prăbușit în India. Fără scăpare, oamenii au căzut în apa rece a râului
Supravieţuitor: Prietenul meu a murit. Eram amândoi blocaţi pe pod, nu puteam să avansăm. Când am ajuns la mijlocul podului, acesta s-a prăbuşit brusc.
- Momentul în care podul din India se prăbuşeşte. Oamenii au căzut unii peste alţii şi apoi în apă. Sunt...
- Bilanţul tragediei din India. Numărul victimelor care au pierit în urma prăbuşirii podului a ajuns la 141
- Filmul unei zile negre în Coreea de Sud. O româncă din Seul descrie zona în care au murit 154 de oameni. "Acesta...
Podul ucigaş a stat şase luni în reparaţii şi a fost redeschis zilele trecute, în preajma unei mari sărbători religioase hinduse, în ciuda faptului că primăria nu semnase certificatul de funcţionare.
Narendra Modi, prim-ministrul Indiei: Toate gândurile mele sunt îndreptate spre victimele tragediei din Morbi. Foarte rar în viața mea am experimentat o asemenea durere.
Anchetatorii trebuie să descopere cauzele tragediei. Iau în calcul faptul că s-ar fi îngrămădit prea mulţi oameni pe pod faţă de greutatea pe care o putea suporta sau reparaţiile superficiale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰