Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Firmă din Australia amendată cu peste trei milioane de euro, după ce a pretins că face haine ce protejează de COVID

O firmă din Australia a primit o amendă uriaşă, după ce a susţinut că hainele pe care le creează protejează împotriva COVID.

de Monica Palade

la 23.07.2021 , 22:47

Compania Lorna Jane a fost amendată cu 5 milioane de dolari australieni (3,12 milioane de euro), după ce a pretins că linia sa de îmbrăcăminte LJ Sheild "elimină" şi "opreşte" răspânidrea Covid, folosind o „tehnologie revoluţionară”.

Un tribunal a decis că afirmaţia companiei e „abuzivă şi potenţial periculoasă” și a amendat-o „pentru reprezentări false şi înşelătoare şi comportament de natură să inducă în eroare publicul”. Firma Lorna Jane a transmis că a acceptat hotărârea Curţii. În apărarea sa, a susţinut că a fost înșelată de propriul furnizor. „Un furnizor de încredere ne-a vândut un produs care nu a fost aşa cum a fost promis. Ne-au făcut să credem că tehnologia din spatele LJ Shield era vândută în alte părţi din Australia, SUA, China şi Taiwan şi că era atât antibacteriană, cât şi antivirală. Am crezut că oferim un beneficiu clienţilor noştri”, a spus directorul executiv al Lorna Jane, Bill Clarkson.

Procesul a fost deschis de Australian Competition & Consumer Commission (ACCC), după ce Lorna Jane a început să promoveze hainele în luna iulie a anului trecut, în timpul pandemiei de COVID. "Aceasta a fost o conduită condamnabilă, deoarece a implicat formularea unor afirmații serioase cu privire la sănătatea publică atunci când nu exista nici o bază reală pentru acestea. Întreaga campanie de marketing s-a bazat pe dorința consumatorilor de o mai mare protecție împotriva pandemiei globale”, a declarat Rod Sims, directorul ACCC. 

Articolul continuă după reclamă

Compania a recunoscut că fondatoare sa, Lorna Jane Clarkson, care este şi CCO, a autorizat şi aprobat materialele promoţionale pentru hainele LJ Shield şi a făcut personal mai multe declaraţii false în comunicate de presă, precum și într-un videoclip publicat pe Instragram.

Pe acelaşi subiect

Într-o hotărâre publicată vineri, un judecător al instanței federale a constatat că Lorna Jane „a reprezentat consumatorilor că are o bază științifică sau tehnologică rezonabilă” când, în realitate, nu avea nimic.

Cine este Lorna Jane Clarkson, fondatoarea companiei

Lorna Jane Clarkson s-a născut Lancashire și a emigrat în Australia cu familia, în copilărie, unde şi-a început afacerea în urmă cu peste 30 de ani. Lorna Jane are peste 100 de magazine în Australia, Noua Zeelandă, SUA şi Singapore.

Aceasta primit ordin judecătoresc să publice note prin care să corecteze cele susţinute până acum despre linia sa de haine anti-COVID. De asemenea, compania nu mai avea voie să facă, în următorii trei ani, vreo afirmaţie antivirus legat de hainele sale, decât dacă are baze întemeiate. Săptămâna trecută, firma a fost amendată cu 40.000 de dolari australieni de Therapeutic Goods Administration pentru „publicitate ilegală” în legătură cu COVID. „Acest tip de publicitate ar putea avea consecințe dăunătoare pentru comunitatea australiană, creând un fals sentiment de securitate și determinând oamenii să fie mai puțin vigilenți în ceea ce privește igiena și distanțarea socială”, se arata în decizie.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Firmă din Australia amendată cu peste trei milioane de euro, după ce a pretins că face haine ce protejează de COVID