Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fiul lui Joe Biden ar fi primit peste un milion de dolari de la omul de afaceri Puiu Popoviciu. Republicanii reiau atacurile asupra familiei Biden

România este menţionată într-un scandal uriaş din Statele Unite. Republicanii susţin că familia actualului lider de la Casa Albă a primit peste un milion de dolari de la omul de afaceri Puiu Popoviciu, în perioada în care Biden era secundul lui Obama. Suma ar fi trebuit să îl scape de condamnarea din dosarul Băneasa. Alte milioane ar fi venit din China şi Ucraina, ţări în care fiul actualului preşedinte, Hunter Biden, a avut afaceri.

de Bianca Iacob

la 11.05.2023 , 20:05

Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților, controlată de Partidul Republican, îl acuză pe Joe Biden de trafic de influenţă pentru banii primiţi de familia lui. Raportul de 36 de pagini arată că Bladon Enterprises, firmă din Cipru a afaceristului Gabriel ,,Puiu,, Popoviciu a virat trei milioane de dolari către Walker LLC, companie controlată de Rob Walker, partenerul de afaceri al fiului preşedintelui. De acolo, peste un milion de dolari a ajuns în conturile lui Hunter Biden, Hallie Biden - prima noră a preşedintelui şi a încă unui membru al familiei. Plăţile s-ar fi făcut între noiembrie 2015 şi mai 2017.

În total ar fi vorba de 10 milioane de dolari, care ar fi ajuns nu doar în conturile lui Hunter, ci şi în cele ale fratelui, cumnatei sau nurorilor preşedintelui

"În timp ce vicepreședintele Biden dădea lecții României despre politica anticorupție, în realitate el a fost un panou publicitar ambulant pentru ca fiul său și familia sa să strângă bani", a declarat James Comer, preşedintele Comisiei. 16 dintre cele 17 transferuri de bani ar fi venit în perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte şi responsabil pentru relaţia Statelor Unite cu România. În mai 2014, Biden a venit la Bucureşti şi a susţinut un discurs legat de lupta anti-corupţie. "Corupția este un cancer, un cancer care erodează credința cetățeanului în democrație. Alungă investițiile și locurile de muncă. Și, cel mai important, le neagă oamenilor demnitatea lor", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.

Vezi și

Un an mai târziu, Hunter Biden a început să lucreze ca avocat pentru Puiu Popoviciu., la fel şi un fost şef FBI, care ar fi fost dispus să intervină pe lângă autorităţile române. Era perioada în care miliardarul român era acuzat de corupţie în dosarul Ferma Băneasa. Omul de afaceri avea să fie condamnat definitiv la şapte ani de închisoare. "În primul rând, fiul meu nu a făcut nimic greşit. Am încredere în el, cred în el. Singurul impact asupra mandatului meu de preşedinte este că sunt mândru de el", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA. În total ar fi vorba de 10 milioane de dolari, care ar fi ajuns nu doar în conturile lui Hunter, ci şi în cele ale fratelui, cumnatei sau nurorilor preşedintelui.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Fiul lui Joe Biden ar fi primit peste un milion de dolari de la omul de afaceri Puiu Popoviciu. Republicanii reiau atacurile asupra familiei Biden