Antena Meniu Search
x

FUMATUL, o problemă la nivel mondial! Ce au decis mai mulţi specialişti de peste ocean, în vederea REDUCERII numărului de DECESE cauzate de dependenţa de ţigări

Agenţia americană de produse alimentare şi medicamente (FDA) a anunţat că intenţionează să reducă nicotina din ţigări la un nivel care să nu dea dependenţă pentru fumători, relatează AFP. citat de News.ro

Agenţia americană de produse alimentare şi medicamente (FDA) a anunţat că intenţionează să reducă nicotina din ţigări la un nivel care să nu dea dependenţă pentru fumători, relatează AFP. citat de News.ro

Aceasta este prima data când autorităţile federal încearcă să încurajeze americanii să renunţe la fumat vizând direct substanţa care provoacă dependenţă.

Până în prezent, măsurile anti-fumat constau în avertismente faţă de pericolele fumatului lipite pe pachetele de ţigări, taxe şi campanii vizând tinerii.

FDA a anunţat că amână cu câţiva ani intrarea în vigoare a reglementărilor pentru trabuce şi ţigările electronice şi impunerea obligativităţii producătorilor de astfel de ţigări pentru a obţine aprobarea sa pentru comercializarea produselor.

Pe acelaşi subiect

Fabricanţii de trabucuri, pipe şi narghilele vor trebui să se supună noilor reguli din 2021, iar în cazul ţigărilor electronice din 2022.

«Cea mai mare parte a deceselor şi bolilor din cauza tutunului rezultă din dependenţa de ţigări, singurul produs ce poate fi consumat legal care ucide jumătate dintre persoanele care îl utilizează mult timp”, a declarat administratorul FDA, Scott Gottlieb.

Potrivit lui, măsurile dezvăluite vineri fac parte dintr-un plan mai extins vicând descurajarea oamenilor să fumeze ţigări convenţionale, în favoarea produselor care conţin nicotină, dar sunt mai puţin nocive, precum ţigările electronice.

Pentru Matthew Myers, preşedinte al “Campaign for Tobacco-Free Kids”, un ONG influent în lupta împotriva tutunului în rândul tinerilor, această propunere a FDA “reprezintă o abordare îndrăzneaţă şi completă cu potenţialul de a accelera progresul pentru reducerea tabagismului şi mortalităţii”.

El se teme că amânarea unei reglementări privind trabucele şi ţigările electronice va permite ca “produse vizând să atragă tinerii, precum aromele de fructe (…) să rămână pe piaţă cu o slabă supraveghere din partea autorităţilor sanitare”.

FDA va examina posibilitatea reglementării acestor “arome”, folosite şi în trabucuri, şi ia în calcul chiar interzicerea mentolului în produsele din tutun.

Industria tabacului din SUA se confruntă cu o scădere continuă a numărului de fumători, ajuns la un nivel fără precedent – numai 15% dintre adulţi fumează. 

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Stiri externe » FUMATUL, o problemă la nivel mondial! Ce au decis mai mulţi specialişti de peste ocean, în vederea REDUCERII numărului de DECESE cauzate de dependenţa de ţigări