Furtuna Ciara a măturat vestul Europei şi se îndreaptă periculos spre România (Video)
Furtuna Ciara sau Sabine, cum mai e numită, a devastat Europa de vest şi se îndreaptă acum spre noi. A lăsat în urmă şase morţi şi pagube uriaşe ce încă nu pot fi calculate. Pe tot continentul, sute de curse aeriene au fost anulate, iar traficul rutier şi cel feroviar au fost paralizate.
Furtuna Ciara sau Sabine, cum mai e numită, a devastat Europa de vest şi se îndreaptă acum spre noi. A lăsat în urmă şase morţi şi pagube uriaşe ce încă nu pot fi calculate. Pe tot continentul, sute de curse aeriene au fost anulate, traficul rutier şi cel feroviar au fost paralizate, iar mai multe parcuri au fost închise. Imaginile suprinse în mai multe ţări arată forţa teribilă a naturii dezlănţuite.
Furtuna Ciara le-a dat palpitaţii pasagerilor unei curse către Londra. La aterizarea pe Heathrow, avionul pare de hârtie în rafalele puternice de vânt. În cele din urmă, zborul a fost redirecţionat pe un alt aeroport. Ca să evite astfel de scenarii, sute de curse au fost anulate. Inclusiv cele spre şi dinspre România.
Din Londra până în Munchen, Bruxelles, Paris sau Amsterdam mii de oameni au fost nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie, după ce furtuna a colorat harta în mov, roşu şi portocaliu.
În mijlocul acestui scenariu negru, un avion pe ruta New York-Londra a stabilit un record. Purtat de vânt şi ajutat de curenţii de aer, avionul a ajuns la destinaţie în doar patru ore şi 36 de minute, după ce a atins viteze de peste 1.300 de km/h. Un zbor normal durează de obicei șase ore.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
În toată Marea Britanie au sunat sirenele pentru ca oamenii să nu iasă din case.
Vântul a suflat cu 150 de km pe oră, iar marea s-a revărsat pe tot litoralul. În alte zone, râurile umflate de ploile torenţiale au inundat oraşe întegi. Nimic nu a stat în calea vijeliei.
Ca să prevină accidentele, autorităţile britanice au închis parcurile.
În Franţa şi Germania furtuna a fost rebotezată Sabine, dar forţa ei a fost aceeaşi.
În Munchen şi Stuttgart, vântul a atins forţa unui uragan. 170 de kilometri pe oră. Zeci de mii de oameni au rămas fără curent electic, după ce copacii s-au prăbuşit peste stâlpii de înaltă tensiune.
În Olanda, în schimb, localnicii au inventat o competiţie inedită: cursa de biciclete împotriva vântului.
Furtuna se îndreaptă spre noi. România va simţi forţa naturii din această seară. Vântul va sufla și cu 120 de kilometri la oră.
Şapte judeţe din vestul ţării sunt sub cod portocaliu de viscol, iar alte 20 sub cod galben până mâine seară la ora 20.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰