Grecia a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, în ciuda opoziţiei acerbe a Bisericii. Cuplurile vor putea şi să adopte copii
Grecia a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Mai mult, cuplurile vor putea şi să adopte copii. Reforma a divizat ţara, iar Biserica Ortodoxă din ţară s-a opus cu fermitate propunerii. După votul de ieri, Grecia a devenit prima ţară majoritar ortodoxă din lume care aprobă o astfel de lege.
Cu aplauze şi lacrimi de bucurie - aşa au întâmpinat sute de oameni decizia istorică a parlamentului. Prin aprobarea controversatei reforme, Grecia a devenit prima țară cu o populație majoritar ortodoxă care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex. Mai mult, cuplurile vor avea, legal, şi dreptul să adopte, dar nu vor putea apela la o mamă surogat pentru a avea un copil.
Tineri: Există, în sfârşit, puţină vizibilitate într-o societate ca cea grecească, care, de bine, de rău, trăieşte în alte timpuri şi este foarte important că nu mai suntem invizibili.
Reforma a fost susţinută mai ales de premierul grec care susţine că va duce la eliminarea unei inegalităţi grave.
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: Oamenii, care până acum au fost invizibili, vor fi prezenţi în jurul nostru. Şi, alături de ei, mulţi copii îşi vor găsi în sfârşit locul lângă toţi ceilalţi.
- România poate ajunge în colaps economic: "Avem modelul Grecia, nu vrem să ajungem acolo, am fi daţi înapoi cu 10...
- Femeie de 38 de ani, moartă după ce o bombă i-a explodat în mâini, în Grecia. Voia să o pună la un bancomat...
- Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
- A încărcat poza cu zațul cafelei în ChatGPT. Ce a urmat a distrus o căsnicie de 12 ani
- Motivul pentru care tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă Paştele în Grecia. Preţul unui meniu pentru 3...
Decizia a împărţit ţara în două
Chiar şi asa, proiectul de lege a împărţit ţara în două, iar vocile parlamentarilor de extremă dreapta s-au făcut auzite de-a lungul dezbaterii.
Dimitris Natsios, lider partid de extremă dreapta: În numele demnităţii, în numele respectării instituţiei sacre a căsătoriei şi a tradiţiilor ortodoxe greceşti şi în numele protejării copiilor fără apărare, votaţi împotriva acestui proiect de lege ruşinos.
În tot acest timp, în jurul parlamentului, mai multe grupuri au mărşăluit pe străzi cu icoane şi cruci în speranţa că reforma nu va fi aprobată.
După decizia de ieri, Grecia a devenit prima ţară din sud-estul Europei care adoptă o astfel de lege şi cel de-al şaisprezecelea stat din Uniunea Europeană care a acceptat căsătoriile între persoane de același sex.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰