Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grecia vrea să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID pentru cei de peste 60 de ani. Amenzi lunare de 100 de euro

Autorităţile din Grecia au anunţat, marţi, că vaccinarea împotriva coronavirusului ar putea deveni obligatorie pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Măsura "drastică" este luată în calcul pe fondul eforturilor concentrate de a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, în pragul valului cinci al pandemiei de COVID-19.

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 15:33

Vaccinarea anti-COVID ar putea deveni obligatorie pentru grecii cu vârste de peste 60 de ani Vaccinarea anti-COVID ar putea deveni obligatorie pentru grecii cu vârste de peste 60 de ani - Profimedia (scop ilustrativ)

O nouă ţară din Europa discută introducerea obligativităţii vaccinului anti-COVID pentru o categorie de vârstă. Este vorba despre cetăţenii greci, cu vârste de peste 60 de ani, care ar putea fi cu toţii imunizaţi împotriva coronavirusului pentru a preveni o explozie de cazuri grave, în pragul valului cinci al pandemiei de COVID-19. Marţi, autorităţile din Grecia au anunţat că cei care se vor opune măsurii "drastice", care urmează să fie implementată după 16 ianuarie 2022, ar putea risca amenzi lunare de 100 de euro. 

Vaccinare obligatorie pentru grecii cu vârste de peste 60 de ani

Potrivit Reuters, în Grecia, aproximativ 63% din populaţia eligibilă (11 milioane) e vaccinată cu schema completă. Iar numărul programărilor e în creştere în ultima perioadă, semn că valurile succesive de COVID, dar şi restricţiile impuse îi îndeamnă şi pe cei mai reticenţi spre centrele de imunizare. "Ne concentrăm toate eforturile pentru a proteja cetăţenii, motiv pentru care vaccinarea lor va deveni obligatorie de acum încolo", a declarat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, într-o şedinţă de cabinet. "Grecii cu vârste de peste 60 de ani, care nu s-au vaccinat încă, vor trebui să se programeze pentru prima doză până pe 16 ianuarie. Altfel, se vor confrunta cu amenzi lunare de 100 de euro."

Articolul continuă după reclamă

Pandemia de COVID-19 în Grecia

Luna aceasta, Grecia a înregistrat o creştere a numărului de cazuri zilnice. De la începutul pandemiei, ţara balcanică a raportat 931.183 infectări şi 18.067 decese, iar recent, autorităţile au reglementat accesul oamenilor nevaccinaţi în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de fitness.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Grecia vrea să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID pentru cei de peste 60 de ani. Amenzi lunare de 100 de euro