Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord pentru naționalizarea Uniper. Preluarea furnizorului de utilități va costa peste 30 de miliarde de euro

Germania a ajuns la un acord provizoriu cu Uniper şi firma sa mamă - Fortum - privind naţionalizarea celui mai mare importator de gaze al ţării, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 20.09.2022 , 15:51

Centrala Uniper Stattul german a ajuns la un acord cu compania care deține furnozorul de utilități Uniper - Profimedia

Guvernul de la Berlin intenţiona să anunţe acordul săptămâna aceasta deşi contractele încă nu au fost semnate, susţin sursele. Ministerul german al Economiei a precizat că nu comentează informaţiile, precizând că discuţiile sunt în derulare. "Când acestea vor fi finalizate, vă vom informa", a declarat un purtător de cuvânt.

Nici oficialii firmei finlandeze Fortum nu au comentat, iar cei ai Uniper nu au fost disponibili imediat pentru declaraţii. Săptămâna trecută, Uniper anunţa că executivul german ar putea prelua o participaţie majoritară în companie din cauza problemelor financiare, ceea ce deschidea calea spre adoptarea unei decizii istorice - naţionalizarea completă a firmei.

Uniper a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvată de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari. 

Articolul continuă după reclamă

Cât va costa naționalizarea Uniper?

Pe acelaşi subiect

Preluarea de către Guvernul Germaniei a companiei Uniper ar urma să coste peste 30 de miliarde de euro, a anunţat marţi Business Insider, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Executivul de la Berlin este aproape de a ajunge la un acord de preluare iar paralel cu achiziţia autorităţile menţin taxa pe gaze, care va fi impusă consumatorilor de la 1 octombrie, susţine Business Insider. Gospodăriile din Germania vor trebui să plătească anual aproape 500 de milioane de euro mai mult pentru gaze, după impunerea unei noi taxe, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.

Marţi, Uniper a informat că toate părţile implicate în discuţiile privind măsurile de stabilizare caută şi posibilităţi de majorare a capitalului, decizie în urma căreia Guvernul german va prelua o participaţie majoritară în cel mai mare importator de gaze al ţării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord pentru naționalizarea Uniper. Preluarea furnizorului de utilități va costa peste 30 de miliarde de euro