Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Haos şi rafale de gloanţe în Haiti: după asasinarea preşedintelui, şi premierul a fost ţinta unui complot | VIDEO

Premierul din Haiti, Ariel Henry, a denunţat într-un interviu acordat AFP o tentativă de asasinat care l-a vizat de Ziua Naţională. Evenimentul a fost organizat sâmbătă, în oraşul Gonaives.

de Redactia Observator

la 04.01.2022 , 15:01

- Captură video Twitter

”S-a încercat ceva împotriva mea”, a declarat luni şeful Guvernului haitian, Ariel Henry, care conduce statul de la asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse de către un comando înarmat, în data de 7 iulie. 

Confruntările între poliţie şi mai multe grupări armate au izbucnit sâmbătă, în tipul sărbătoririi Zilei Naţionale la Gonaives, la 150 de kilometri nord de capitala haitiană Port-au-Prince. Ariel Henry şi alţi oficialii au fost nevoiţi să fugă pentru a-şi salva vieţile, sub rafale de gloanţe. Oficialii au fost evacuaţi din oraşul în care a fost semnată Declaraţia de Independenţă a ţării, la 1 ianuarie 1804. Parbrizul vehicului blindat al premierului a fost lovit de un glonţ, relatează news.ro.

Grupări de cetăţeni şi de membri ai unor bande înarmate din Gonaives, al treilea cel mai important oraş în Haiti, şi-au exprimat în mod violent opoziţia, la sfârşitul lui decembrie, faţă de venrea premierului. ”Ştiam că risc acest lucru”, a confirmat Ariel Henry, contactat telefonic. ”Nu putem accepta ca bandiţii, din orice medu ar proveni, din motive în principal pecuniare, să şantajeze statul”, a acuzat el, denunţând un ”şantaj electoral”.

Articolul continuă după reclamă

Tensiuni în Haiti, după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse

Asasinarea în urmă cu şase luni a preşedintelui haitian în reşedinţa sa a amplificat profunda criză politică în care este împotmolită de ani de zile această ţară din Caraibe. În lipsa unui Parlament funcţional de doi ani şi în contextul unei puteri judiciare paralizate de lipsa de judecători la cea mai înaltă curte a ţării, populaţia haitiană se confruntă zilnic cu o ascensiune a puterii grupărilor infracţionale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Haos şi rafale de gloanţe în Haiti: după asasinarea preşedintelui, şi premierul a fost ţinta unui complot | VIDEO