Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ies la iveală noi DETALII ŞOCANTE despre atacatorii din Londra! Unul dintre TERORIŞTI a scris un ultim mesaj pe WhatsApp, altul a făcut o VIZITĂ SURPRIZĂ (VIDEO)

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.

de Redactia Observator

la 06.06.2017 , 14:12

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.

Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 50 de gloanţe în direcţia acestora. 

Citeşte şi: A fost IDENTIFICAT şi cel de-al treilea TERORIST de la Londra! Are 22 de ani şi este pe jumătate italian

Articolul continuă după reclamă

Forţele de ordine au arestat 12 persoane în legătură cu atacul, dar le-au eliberat pe toate fără acuzaţii.

Pe acelaşi subiect

Ieri, poliţia a publicat numele a doi dintre atacatori şi încearcă să stabilească identitatea celui de al treilea. Este vorba despre Khuram Butt şi Rachid Redouane.

Citeşte şi: MĂRTURII HALUCINANTE despre Rachid Redouane, teroristul marocan care a însângerat Londra! Fosta soţie dezvăluie ce-i făcea JIHADISTUL fiicei lor de doar 18 luni

Potrivit Daily Mail, cu câteva ore înainte de a comite sângerosul atac de pe London Bridge, marocanul Rachid Redouane a mers la fosta sa soţie şi la fiica acestuia în vârstă de doar 18 luni.

Teroristul şi Charisse O'Leary, în vârstă de 38 de ani, s-au despărţit în luna ianuarie a acestuia an, din cauza viziunilor extremiste ale bărbatului. De exemplu, Redouane î-a interzis fiicei sale să se uite la televizor ca să nu devină lesbiană!

"Era foarte egoist. Am renunţat la foarte multe lucruri pentru el. Nu aveam de gând să trec la islamism şi să devin musulmană. Nu mi-a trecut niciodată prin cap aşa ceva", a declarat Charisse pentru The Sun.

Charisse s-a numărat printre persoanele reţinute de poliţiştii britanici, imediat după atentat. Femeia a fost însă eliberată.

Celălalt complice al marocanului, Khuram Butt, a scris la profilul de la WhatsApp un verset din Coran. Ultimul mesaj trimis de terorist datează din 31 mai, cu trei zile înainte de a comite sângerosul atac. 

Khuram Butt era cunoscut poliţiei şi serviciilor secrete britanice. O dovedeşte o înregistrare video, difuzată în urmă cu un an de postul de televiziune Channel 4.

În vârstă de 27 de ani, extremistul musulman a apărut într-un documentar de televiziune despre jihadiştii britanici.

Tânărul, împreună cu alţi doi predicatori foarte cunoscuţi, au fost filmaţi certându-se cu mai mulţi ofiţeri de poliţie din cauza unul steag ISIS pe care îl fluturau într-un parc.

Duminică, ministrul britanic de Interne Amber Rudd a declarat că cei trei atacatori care au ucis şapte persoane şi au rănit alte 48 în centrul Londrei, sâmbătă seara, probabil că erau ”terorişti islamişti radicali”.

”Aşa cum a spus premierul, credem că erau terorişti islamişti extremişti, după modul în care s-au inspirat, şi este necesar să aflăm mai multe despre locul de unde vine această radicalizare”, a declarat Rudd pentru ITV.

Ea a refuzat să spună dacă autorii atacului le erau cunoscuţi autorităţilor.

”Operaţiunea este în curs, iar astfel aflăm mai multe despre cine sunt cei trei”, a precizat oficialul britanic. 

Ministrul a mai spus că nu pare să existe o legătură între atacatorii de la Londra şi autorul atacului sinucigaş de la Manchester de pe 22 mai, soldat cu 22 de morţi, la ieşirea de la concertul Arianei Grande. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Ies la iveală noi DETALII ŞOCANTE despre atacatorii din Londra! Unul dintre TERORIŞTI a scris un ultim mesaj pe WhatsApp, altul a făcut o VIZITĂ SURPRIZĂ (VIDEO)