Video Imagini cu momentul în care preşedinta Mexicului este agresată sexual în plină stradă
Un incident şocant a avut loc în Ciudad de Mexico, unde un bărbat a fost arestat după ce a hărţuit-o pe preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, în timpul unei apariţii publice în centrul istoric al capitalei. În imaginile devenite virale, agresorul este surprins încercând să o atingă şi să o sărute pe lidera statului, înainte de a fi imobilizat de agenţii de securitate.
UPDATE: Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a decis să depună plângere împotriva agresorului său şi să revizuiască legislaţia la nivel naţional, relatează AFP. Claudia Sheinbaum a explicat că a depus plângere deoarece, după ce a hărţuit-o, bărbatul a continuat să vizeze alte femei înainte de a fi arestat câteva ore mai târziu.
"Mă întreb: dacă nu depun o plângere, ce se va întâmpla cu alte femei mexicane? Dacă asta se întâmplă cu preşedinta, ce se va întâmpla cu toate femeile din ţara noastră?", a declarat Claudia Sheinbaum în timpul unei conferinţe de presă.
Agenţii Secretariatului pentru Securitatea Cetăţenilor din Ciudad de Mexico au arestat marţi un bărbat pentru că a hărţuit-o pe stradă pe preşedinta Claudia Sheinbaum în timpul unei vizite publice în centrul istoric, transmite News.ro.
Faptele s-au petrecut în timp ce Claudia Sheinbaum se îndrepta către un eveniment la Ministerul Educaţiei Publice şi saluta trecătorii în faţa Palatului Naţional din Mexico.
Într-un videoclip publicat pe reţelele sociale şi care a devenit rapid viral, se vede un bărbat care se apropie de preşedintă şi încercă să o sărute pe gât, apoi să o apuce de talie şi de piept.
Preşedinta Mexicului i-a dat la o parte mâinile bărbatului înainte de a declara: "Vom face fotografia, nu vă faceţi griji".
În ciuda prezenţei agenţilor de securitate, bărbatul a încercat să se apropie din nou de ea înainte de a fi imobilizat de personalul de securitate.
Incidentul a stârnit indignarea publicului şi a politicienilor, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa preşedintei şi la gravitatea faptei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰