Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini cu rachetele interceptate de Iron Dome, deasupra Tel Aviv. Iranul a lansat aproape 200 de rachete spre Israel

Sirenele răsună în Tel Aviv, Ierusalim și în tot Israelul, iar armata israeliană spune că atacul iranian a început. Mai multe rachete au fost lansate din Iran către Israel, potrivit unei declarații a Forțelor de apărare israeliene. Potrivit The Guardian, se aud explozii deasupra Tel Avivului, dar și sunetul sirenelor de avertizare în toată țara. În Ierusalim se aud, de asemenea, explozii, au declarat martori pentru Reuters. Mass-media israeliană informează că Iranul a lansat, în două valuri, aproape 200 de rachete spre Israel.

de Redactia Observator

la 01.10.2024 , 21:05

Război Israel - Hezbollah.  Agenția de presă iraniană de stat IRNA a confirmat că armata Teheranului a început să lanseze rachete balistice către Israel, potrivit BBC.

Război în Orientul Mijlociu. Momente de teroare în Tel Aviv

Atacul de marți a fost anunțat iniţial de IDF. Radioul armatei israeliene, citat de Reuters, transmite că aproape 200 de rachete au fost lansate din Iran. Echipele CNN din Israel, Ierusalim și Haifa au numărat zeci de rachete zburând deasupra orașelor, unele dintre ele fiind interceptate.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Iranul a declarat că a vizat Israelul marți ca răspuns la uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah și a altor persoane, potrivit agenției de știri semioficiale iraniene Tasnim, care citează Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), scrie CNN. "Ca răspuns la uciderea martirului Haniyeh, al lui Seyed Hassan Nasrallah și al martirului Nilfroshan, am țintit inima teritoriilor ocupate", a declarat aceasta.

"Dacă regimul sionist reacționează la operațiunile Iranului, se va confrunta cu atacuri zdrobitoare", a mai spus IRGC, potrivit Tasnim.

Biden ordonă armatei americane să apere Israelul

Casa Albă a declarat marți seară că președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris monitorizează situația și că primesc informații în mod regulat despre situația din Israel.

Joe Biden a ordonat armatei americane să ajute la apărarea Israelului și să doboare rachetele care țintesc țara.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iranul a atacat Israel cu sute de rachete după invadarea Libanului

Înainte de aceasta, armata israeliană a îndemnat marţi populaţia Israelului să se pregătească pentru un eventual atac iranian "la scară mare" dând ascultare directivelor apărării pasive şi deplasându-se imediat către adăposturi în caz de alertă, pentru a rămâne acolo "până la noi ordine", informează AFP.

"Urmărim ameninţarea cu seriozitate", a declarat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-un mesaj televizat. "Tirurile dinspre Iran ar putea fi la scară mare", a adăugat el după ce SUA au atenţionat împotriva unui atac "iminent cu rachetă balistică" din partea Republicii Islamice Iran.

În acelaşi timp, armata israeliană a anunţat raiduri terestre ale trupelor sale contra Hezbollahului în sudul Libanului şi mobilizarea unor forţe suplimentare împotriva mişcării libaneze, un aliat al Iranului şi un duşman înveterat al Israelului.

Ambasada SUA în Israel a ordonat personalului său şi familiilor lor să se îndrepte către adăposturi.

"SUA au indicaţii conform cărora Iranul se pregăteşte să lanseze un atac iminent cu rachetă balistică" împotriva Israelului, a declarat înainte de aceasta un înalt responsabil american, sub protecţia anonimatului. Un astfel de atac "ar genera consecinţe grave" pentru Iran, a atenţionat el.

"Partenerii noştri din SUA ne-au informat că au detectat o pregătire a Iranului pentru tiruri cu rachete asupra statului Israel (...) Deocamdată, noi nu detectăm nicio ameninţare aeriană (dinspre) Iran", a declarat Hagari. Însă, dacă un astfel de atac va avea loc, armata israeliană "este gata să se apere şi să atace", a adăugat el.

Pe 13 aprilie, ca ripostă la un atac sângeros imputat Israelului asupra consulatului iranian la Damasc, Iranul a tras asupra Israelului circa 350 de drone explozive şi rachete, primul atac direct de acest gen, în care a fost rănită o persoană din comunitatea beduină. Majoritatea rachetelor au fost interceptate de Israel cu ajutorul unor ţări străine, în special SUA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Ştiri externe » Imagini cu rachetele interceptate de Iron Dome, deasupra Tel Aviv. Iranul a lansat aproape 200 de rachete spre Israel