IMAGINI CUTREMURĂTOARE! Şi-a UCIS soţia, din gelozie, i-a pus cadavrul într-o VALIZĂ, pe care a cărat-o apoi prin tot oraşul (VIDEO)
Un bărbat de naţionalitate bulgară din Exeter (Marea Britanie) şi-a ucis soţia şi i-a cărat cadavrul într-o valiză, prin tot oraşul, el fiind găsit vinovat pe baza stilului său de mers, care a fost analizat de experţi, la cererea poliştilor, informează Daily Mail.
Un bărbat de naţionalitate bulgară din Exeter (Marea Britanie) şi-a ucis soţia şi i-a cărat cadavrul într-o valiză, prin tot oraşul, el fiind găsit vinovat pe baza stilului său de mers, care a fost analizat de experţi, la cererea poliştilor, informează Daily Mail.
Kostadin Kostov (42 de ani) şi-a ucis soţia, Gergana Prodanova (38 de ani), pe 4 august 2016, după ce aceasta a refuzat să se întoarcă la o relaţie plină de abuzuri şi s-a îndrăgostit de un alt bărbat. După o căsnicie de 15 ani, Gergana Prodanova a plecat în Marea Britanie, încercând să-şi refacă viaţa, însă bărbatul a urmat-o şi locuia cu aceasta într-un apartament.
După crimă, în noaptea de 6 spre 7 august, el i-a pus cadavrul într-o valiză, pe care a cărat-o apoi prin tot oraşul Exeter, înainte de a-l arunca în zona unei gări.
Bărbatul a negat acuzaţiile, astfel că poliţiştii au chemat în ajutor un expert în analiza mersului, care l-a identificat pe criminal pe baza celor 19 filmări făcute de mai multe camere de supraveghere din oraş, în noaptea respectivă.
Kostadin Kostov a fost surprins cărând valiza în care se afla cadavrul soţiei sale, el odihnindu-se, la un moment dat, chiar în faţa unei camere de luat vederi.
Poliţia susţine, de asemenea, că la câteva zile după crimă, bărbatul s-a abătut de la drumul său obişnuit către locul de muncă, pentru a verifica locul unde aruncase cadavrul şi că, în plus, ar fi căutat informaţii pe Internet despre cât timp este necesar pentru descompunerea corpului uman.
De asemenea, criminalul a postat mai multe mesaje pe Facebook, pentru a lăsa impresia că femeia încă trăia. Tot în numele femeii, el i-ar fi trimis şi iubitului acesteia un sms, prin care îl informa că ar fi plecat de urgenţă în Bulgaria.
Vineri, bulgarul a fost găsit vinovat, după un proces ce a durat patru săptămâni, fiind condamnat la închisoare pe viaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰