Incendiu de proporţii într-un hotel din Pakistan: 11 morţi şi 65 de răniţi. Oamenii s-au folosit de aşternuturi ca să scape cu viaţă (VIDEO)
Cel puțin 11 persoane au murit și alte 65 au fost rănite într-un incendiu violent izbucnit luni dimineața la bucutăria unui hotel din orașul-port Karachi, sudul Pakistanului, potrivit Reuters.
Cel puțin 11 persoane au murit și alte 65 au fost rănite într-un incendiu violent izbucnit luni dimineața la bucutăria unui hotel din orașul-port Karachi, sudul Pakistanului, potrivit Reuters.
Seemi Jamali, de la spitalul Jinnah, unde au fost transportate victimele, a declarat că 11 cadavre au fost duse la morga unității și vor fi predate rudelor după identificare. Ea a spus că printre răniți se află și cetăţeni străini, însă nu a precizat naționalitatea acestora.
Imaginile video arată cum clienţii s-au folosit de aşternuturile de pat pentru a scăpa de la etajele superioare ale hotelului. Se pare că flăcările au fost stinse în jurul orei locale 9.30 (6.30 ora României).
Primarul Waseem Akhtar a declarat că, până la această oră, nu se cunosc cauzeşe incendiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰