Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incidente rasiale în SUA

Un orăşel din Missouri a devenit câmp de luptă după ce un poliţist l-a împuşcat mortal pe un tânăr de culoare

de Redactia Observator

la 15.08.2014 , 08:35

Un orăşel din Missouri a devenit câmp de luptă după ce un poliţist l-a împuşcat mortal pe un tânăr de culoare

În ultimele zile, atmosfera a fost tot mai încinsă în Ferguson, la periferia oraşului Saint Louis. Manifestaţiile paşnice au alternat cu proteste violente şi acte de vandalism.

Totul a început sâmbătă, când un localnic de 18 ani, neînarmat, a fost ucis, în împrejurări neclare, de un poliţist. Acesta susţine că băiatul încerca să-i ia arma. Incidentul a fost agravat de faptul că băiatul era de culoare, ca majoritatea populaţiei, în timp ce poliţiştii sunt, aproape toţi, albi.

Vezi și

Protestele au devenit, treptat, tot mai violente iar poliţiştii, echipaţi ca pentru un război, au ripostat cu gaze lacrimogene şi spray iritant. Zeci de manifestanţi au fost reţinuţi. Printre ei şi câţiva ziarişti, dintre care unul şi-a filmat arestarea.

Criza ameninţa să ia amploare aşa că preşedintele Obama a simţit nevoia să intervină personal. "Nu poate exista nicio scuză pentru violenţa împotriva poliţiei sau pentru cei care folosesc această tragedie ca un pretext pentru jafuri şi vandalism. Dar nu e nicio scuză nici pentru poliţiştii care folosesc în mod excesiv forţa împotriva protestelor paşnice".

Guvernatorul statului Missouri i-a retras de pe străzi pe poliţiştii bănuiţi de rasism. Menţinerea ordinii a intrat în sarcina poliţiei rutiere, al cărei comandant este născut chiar în Ferguson.

Ca un prim pas, şeful poliţiei rutiere a participat la o manifestaţie alături de localnici. Incidentele de la Ferguson aduc în atenţie o problemă mai amplă: militarizarea crescândă a poliţiştilor din Statele Unite, înzestraţi, adesea, cu arme şi accesorii achiziţionate de la armată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Incidente rasiale în SUA