Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Infernul nu dă înapoi în Grecia, imaginile dezastrului dau fiori: focul a mistuit totul în cale, vulturii au fost doborâţi de caniculă, pe autostradă

Grecia trece prin foc şi spaimă de patru zile. Infernul nu dă înapoi. Iar zilele următoare se anunţă cumplite, cu peste 44 de grade. Imaginile sunt teribile, iar pompierii nu iau pauză nicio clipă. Echipa Observator a ajuns în zonele cele mai afectate.

de Bogdan Dinu

la 21.07.2023 , 20:22

Sunt imagini care dau fiori, filmate în regiunea Mandra, la 20 de kilometri de Atena. Sunetul flăcărilor mistuitoare este cumplit, iar fumul negru transformă totul într-un infern. Un nou focar s-a înteţit în apropierea unui depozit de gaze. Într-o încercare disperată de a limita pagubele, un bărbat întoarce brazde cu un tractor.

Pe unde a trecut vâlvătaia n-a mai rămas nimic

Flăcările sunt atât de puternice, încât elicopterele nu au timp să alimenteze din mare sau lacuri, ci alimentează din bazine amplasate în apropierea focarelor. Incendiile au devorat păduri întregi şi plantaţii de măslini. Nici căldura, nici vântul nu bat în retragere. Oamenii din opt localități au primit ordin de evacuare. Porţiunea de autostradă care leagă localitatea Mandra de Inoi a fost închisă de poliţişti. Oamenii şi-au abandonat maşinile şi aşteaptă noi ordine din partea poliţiştilor pentru a afla ce să facă. Au fost evacuaţi mai devreme şi nu ştiu încotro direcţie să meargă pentru a rămâne în siguranţă.

Vezi și

Poliţiştii aleargă în toate direcţiile ca să-i avertizeze pe oameni să fugă din calea flăcărilor. Focarele noi se extind cu o viteză incredibilă. Iar temperaturile năucitoare nu dau înapoi. Până duminică sunt zile de foc, cu peste 44 de grade în majoritatea regiunilor. Scăpaţi miraculos din pârjol, aceşti căţei primesc o gură de apă. Imagini copleşitoare cu animale aproape răpuse de căldura groaznică au fost surprinse şi pe o şosea din Creta. Un vultur, doborât de caniculă, a căzut pe drum, printre maşini. Şoferii au oprit şi l-au ajutat să-şi revină.

Pe unde a trecut vâlvătaia n-a mai rămas nimic. Sunt deja 12 ore de când flăcările au semănat teroare aici. Urmările încă se văd. Maşini care fumegă, caroserii făcute scrum şi un aer greu, aproape irespirabil. Trei persoane au fost arestate în Creta: făceau lucrări care ar fi putut oricând să dea naştere unui nou focar. În Salonic şi Pelion doi bărbaţi au fost amendaţi după ce au folosit un aparat de sudură. "Evaluarea pagubelor a început deja și ne vom deplasa într-un ritm mult mai rapid decât a făcut statul în trecut, astfel încât oamenii (n.r. - victimele incendiilor) să își poată reconstrui casele și să-și recapete viața", a declarat Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei.

De la Bucureşti, Ministerul de Externe a transmis o atenţionare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia. E cod roşu de caniculă până joia viitoare, iar pericolul apariţiei unor noi incendii este ridicat la gradul 4 din 5. 80 de pompieri români sunt în continuare alături de camarazii eleni în Attica, una dintre cele mai afectate zone.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Infernul nu dă înapoi în Grecia, imaginile dezastrului dau fiori: focul a mistuit totul în cale, vulturii au fost doborâţi de caniculă, pe autostradă