Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inundaţii violente în SUA

Ploile neobişnuit de abundente urmate de inundaţii au creat probleme serioase, în ultimele zile, în mai multe regiuni ale Statelor Unite. Situaţia a fost deosebit de gravă în statul Michigan, unde potopul a făcut cel puţin două victime între care o femeie în vârstă de 100 de ani.

de Redactia Observator

la 13.08.2014 , 08:08

Ploile neobişnuit de abundente urmate de inundaţii au creat probleme serioase, în ultimele zile, în mai multe regiuni ale Statelor Unite. Situaţia a fost deosebit de gravă în statul Michigan, unde potopul a făcut cel puţin două victime între care o femeie în vârstă de 100 de ani. 

Scena a părut desprinsă dintr-un film cu dezastre. Un puternic şuvoi de apă a spart uşile şi s-a năpustit în sala de mese, deja inundată, a unui spital din Nebraska. Era urmarea unei furtuni cu ploaie torenţială care avea să se repete după câteva zile în zona marelui oraş Detroit, din Michigan.

Sistemul de canalizare nu a făcut faţă potopului şi mai multe străzi au fost inundate aproape instantaneu, mai ales la pasajele supraterane. Pasagerii unui autobuz urban au asistat îngroziţi şi neputincioşi la invazia apei în interiorul vehiculului.

Vezi și

Aproape o mie de maşini surprinse de viituri au fost abandonate în grabă de şoferi, care au înfruntat apele ca să ajungă la uscat. Poliţia le-a recomandat cetăţenilor să stea acasă şi, în niciun caz, să nu se avânte, cu maşina, pe şoselele inundate.

Şoselele nu sunt sigure în acest moment iar în unele locuri este chiar pericol de electrocutare.

Prima victimă a inundaţiilor a fost o femeie cuprinsă de o criză în maşina ei, copleşită de ape. Intervenţia pompierilor nu a putut-o salva. Salvatorii au descoperit, mai târziu, corpul neînsufleţit al unei femei centenare, care nu rezistase apelor năvălite în casă. 

După dezastrul din Detroit, furtuna s-a deplasat spre capitala federală, Washington, şi statul Maryland.Era într-adevăr groaznic să stau acolo, în maşină, şi să văd cum apa creştea şi tot creştea, iarba nu se mai vedea şi apa continua să vină.

Autorităţile rămân în alertă iar meteorologii relevă, cu îngrijorare, că asemenea fenomene extreme, în trecut excepţionale, sunt, în ultimul timp, tot mai frecvente.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Inundaţii violente în SUA