Iranul spune că va pedepsi vinovații pentru doborîrea avionului ucrainean
Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean cu 176 de oameni la bord. Din greşeală, spun oficialii de la Teheran. Avionul ar fi fost confundat cu o amenințare americană.
Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean cu 176 de oameni la bord. Din greşeală, spun oficialii de la Teheran. Avionul ar fi fost confundat cu o amenințare americană. Preşedintele şi ministrul de externe au fost primii care au anunţat concluziile preliminare ale anchetei. Experţi citaţi de CNN cred că unii dintre pasageri erau încă în viaţă în momentul în care aeronava s-a izbit de sol.
”Când am confirmat ceea ce se întâmplase, mi-am dorit să fi murit”. A fost declarația comandantului forțelor aeriene ale Gărzii Revoluționare Iraniene. Cel care conduce baza militară de unde rachetele TOR M1 au fost trase către avionul civil Boeing 737.
Ora şase şi 12 minute. Avionul ucrainean decolează de pe aeroportul din Teheran. Trei minute mai târziu dispare de pe radar. Este momentul în care cele două rachete doboară aeronava.
Deşi iniţial Iranul a negat această teorie, oficialii au fost nevoiţi să recunoască. Mai ales că la sol s-au găsit probe clare.
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
- Trump a făcut reclamă maşinilor Tesla mai ceva decât un dealer auto. Preşedintele SUA a dat 88.000 de dolari pe...
- Rusia anunţă că ar putea fi de acord cu armistiţiul din Ucraina, dacă Kievul nu mai primeşte arme. Trump...
- SUA au discutat cu Ucraina despre cedarea de teritorii. Zelenski a anunţat principala linie roşie a Kievului
176 de oameni nevinovaţi au fost ucişi. Avionul ar fi fost confundat cu o "ameninţare ostilă" lansată de americani pe teritoriul Iran-ului, susţin oficialii de la Teheran.
În avion erau 82 de iranieni, 63 de canadieni, 10 suedezi, patru afgani, trei nemţi, trei britanici şi 11 ucraineni.
Pentru Canada, este catastrofa aviatică în care au murit cei mai mulţi cetăţeni ai săi, în ultimii 30 de ani.
Reconstruiea înregistrărilor din cutiile negre ale aeronavei ar putea dura luni de zile. Guvernul iranian a promis că vinovaţii vor răspunde şi se vor oferi compensaţii familiilor celor îndoliaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰