Video Iranul amenință SUA după ultimele atacuri: "De data aceasta, războiul nu se va limita la această regiune"
Se reaprinde butoiul cu pulbere în Orientul Mijlociu. Pentru a doua seară consecutiv, Statele Unite au lansat noi bombardamente asupra Iranului. Au fost vizate sistemele de comunicaţii şi baze aeriene. Iranul a reacţionat imediat şi a vizat la rândul său obiective militare americane din Kuweit şi Bahrain. Noile acţiuni militare vin după ce Donald Trump a ameninţat că va lovi puternic Republica Islamică dacă nu încheie un acord de pace. Teheranul sfidează însă avertismentele de la Washington şi jură că de data aceasta, războiul nu se va mai limita numai la Orientul Mijlociu.
Cele mai recente bombardamente asupra Iranului au început cu puţin timp după miezul nopţii. Potrivit presei locale din Teheran, proiectilele lansate de americani au lovit în proximitatea unor localităţi din sudul Iranului. Două persoane au fost rănite. În replică, Gardienii Revoluţiei au anunţat că închid Strâmtoarea Ormuz pentru toată lumea şi orice navă care va încerca să tranziteze zona va fi atacată. Cele mai recente acţiuni militare au fost anunţate cu ore înainte de americani.
"I-am lovit dur ieri şi îi vom lovi din nou dur astăzi şi vom vedea ce se întâmplă cu acordul. Am fost extrem de aproape de a încheia o înţelegere. Dar ei ne tratează mereu ca pe nişte fraieri", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.
"Comandamentul Central al Statelor Unite va fi ocupat în această seară. Vor avea parte de bombe care vor cădea asupra unor instalaţii cheie", a anunţat Pete Hegseth, Secretarul american de Război.
Iranul nu se lasă mai prejos. Preşedintele Comisiei pentru securitate naţională a parlamentului iranian a pus paie pe foc şi a ameninţat într-o postare pe X, că de data aceasta, războiul nu se va mai limita numai la Orientul Mijlociu.
"De data aceasta, războiul nu se va limita la această regiune. Vom vedea ce se va întâmpla!", a scris oficialul iranian pe X.
Trump se laudă că oficiali iranieni i-au cerut să oprească bombardamentele. Presa de la Teheran dezminte însă informaţia.
Noile tensiuni au apărut după ce o dronă iraniană a doborât un elicopter american de luptă. Cei doi piloţi au fost salvaţi de o dronă marină, iar Teheranul susţine că fost un accident.
"În pline negocieri, dobori un elicopter Apache?! Este o lipsă de respect faţă de preşedintele Trump!
Eram aproape de un acord", a spus analistul militar Jim Hanson.
Armata americană a lovit şi un petrolier cu echipaj indian în largul coastei Omanului, care încerca să-i spargă blocada asupra porturilor iraniene. În semn de protest, India a convocat un diplomat american. Trei marinari sunt dispăruţi.
