Observator » Ştiri externe » Orașul spaniol Granada, zguduit de un cutremur de magnitudine 4,8. Trei persoane au fost rănite

Orașul spaniol Granada, zguduit de un cutremur de magnitudine 4,8. Trei persoane au fost rănite

Orașul spaniol Granada, zguduit de un cutremur de magnitudine 4,8. Trei persoane au fost rănite Urmările cutremurului care a avut loc marți în orașul spaniol Granada. 18 august 2026 - ProfiMedia
| Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.08.2026, 15:28 | Modificat la 18.08.2026, 15:32

Trei persoane au fost rănite marți în Granada, sudul Spaniei, în urma unui seism cu magnitudinea 4,8. Orașul a mai fost afectat în acest weekend și de un alt cutremur, cu o magnitudine puțin mai mare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mişcarea telurică a avut loc aproximativ la ora 10:38 (08:38 GMT), epicentrul fiind localizat în localitatea Alhendin, la 10 kilometri sud de oraşul Granada, potrivit Institutului geografic naţional (IGN).

Trei persoane au fost rănite uşor, printre care şi o fată care a fost spitalizată, a precizat Antonio Sanz, şeful serviciilor de urgenţă din regiunea andaluză.

Serviciile de intervenţie au indicat că au primit peste 50 de apeluri telefonice care semnalau fisuri în clădiri şi căderi de moloz.

Articolul continuă după reclamă

În înregistrări video publicate pe reţele de socializare apar resturi împrăştiate pe străzi şi mai multe vehicule avariate în acest oraş turistic foarte frecventat.

Garda Civilă din Spania a publicat imagini din provincia Granada, după cutremurele care au avut loc astăzi:

"În această dimineață, mai multe cutremure înregistrate în provincia Granada au determinat luarea unor măsuri preventive în două dintre cele mai aglomerate centre comerciale situate în zona de competență a Gărzii Civile.

Pe acelaşi subiect

Ambele centre au fost evacuate și închise cu titlu preventiv, având în vedere succesiunea de mișcări seismice, printre care cele înregistrate în Gójar, Churriana de la Vega și Alhendín"

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Totul s-a prăbușit în jurul nostru"

"Totul s-a prăbuşit în jurul nostru. A fost terifiant", a scris pe reţeaua X Cristina Ruiz Lopez, o tehniciană de laborator care se afla într-un supermarket din Granada în momentul producerii seismului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Acest seism urmează după cutremurul cu magnitudine 5 care a trezit locuitorii Granadei sâmbătă, puţin după ora locală 01:00 (23:00 GMT vineri).

Nu a fost semnalat atunci niciun rănit probabil pentru că erau doar puţini oameni pe stradă în acel moment, deşi au existat clădiri care au suferit pagube.

Ar putea urma mai multe replici

"Experţii subliniază că este posibil ca mişcările seismice şi replicile să continue în regiune", a avertizat pe platforma X preşedintele guvernului regional, Juan Manuel Moreno, făcând apel la ''mai multă prudenţă''.

Granada este celebră pentru Alhambra, palat înscris în patrimoniul mondial UNESCO şi bijuterie a arhitecturii islamice medievale, reşedinţa suveranilor ultimului regat musulman din Spania.