Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iranul şi-a plasat în stare de alertă maximă toate sistemele de apărare, de teama unui atac coordonat SUA-Israel

Iranul şi-a plasat în stare de alertă maximă toate sistemele de apărare, de teama unui atac coordonat al Israelului şi Statelor Unite asupra siturilor nucleare ale Teheranului, transmit jurnaliştii de la The Telegraph. Deciziile au fost luate în urma unor avertismente din partea serviciilor de informaţii americane, potrivit cărora - anul acesta - Israelul vrea să distrugă siturile iraniene-cheie. Avertismentele au fost lansate atât în timpul administraţiei Biden, cât şi a celei a lui Donald Trump. Însă, dacă fostul preşedinte nu a fost un susţinător al unui atac coordonat, actualul lider de la Casa Albă nu şi-a reţinut comentariile ameninţătoare la adresa Teheranului. Trump a îndemnat Israelul să lovească instalaţiile nucleare iraniene, dar nu a anunţat dacă va implica Statele Unite în această operaţiune.

de Redactia Observator

la 26.02.2025 , 09:55

exercițiu militar Iran Iranul şi-a plasat în stare de alertă maximă toate sistemele de apărare, de teama unui atac coordonat SUA-Israel - Profimedia Images

Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a respins marți orice "negociere directă" cu Statele Unite în contextul actual de "presiune maximă" a președintelui american Donald Trump în legătură cu programul nuclear iranian, transmite AFP.

Donald Trump a fost artizanul unei așa-numite politici "presiune maximă" față de Iran în primul său mandat (2017-2021), reintroducând sancțiuni pentru a slăbi economic Republica Islamică și a o izola pe scena internațională.

După revenirea la Casa Albă în ianuarie, Trump s-a declarat favorabil negocierilor cu Iranul, dar în același timp a înăsprit sancțiunile.

Articolul continuă după reclamă

"Nu negociem sub presiune, amenințare sau sancțiuni", a declarat Abbas Araghchi, la o zi după ce SUA au anunțat o nouă salvă de sancțiuni contra Iranului, vizându-i vânzările de petrol, potrivit Agerpres.

Pe acelaşi subiect

"Nu va exista, prin urmare, nicio posibilitate de negociere directă între noi și Statele Unite cu privire la chestiunea nucleară atât timp cât presiunea maximă va fi aplicată în acest mod", a mai spus ministrul iranian cu prilejul unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Trump a retras SUA în 2018 din acordul internațional din 2015 care oferea Iranului o relaxare a sancțiunilor în schimbul limitării programului nuclear al acestuia. Rusia este parte a acordului, semnat și de Franța, Germania, Marea Britanie și China.

Iran a încetat să mai respecte termenii acordului privind programul nuclear

În replică la retragerea unilaterală a SUA, Teheranul a încetat de asemenea să mai respecte termenii acordului.

Iranul afirmă că programul său nuclear are exclusiv scopuri civile, și dezminte că vrea să se doteze cu arma nucleară. Aflat marți într-o vizită la Teheran, Lavrov a discutat cu omologul iranian mai ales despre situația din Orientul Mijlociu.

Iranul și Rusia au fost principalii doi aliați ai Siriei în timpul fostului președinte Bashar al-Assad. "Cu privire la Siria, avem poziții foarte apropiate. Dorim ca pacea și securitatea, integritatea teritorială și suveranitatea națională să fie menținute", a declarat Abbas Araghchi. "În ce privește relațiile bilaterale (ruso-iraniene), cooperarea noastră economică progresează rapid", a mai arătat el.

În ianuarie, cei doi președinți, Vladimir Putin și Masud Pezeshkian, au semnat un acord de partenariat strategic care întărește în special "cooperarea militară" între Moscova și Teheran.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi verificat şi aţi curăţat personal streşinile, balcoanele sau pervazurile de zăpadă și gheață?
Observator » Ştiri externe » Iranul şi-a plasat în stare de alertă maximă toate sistemele de apărare, de teama unui atac coordonat SUA-Israel