Israel se pregăteşte de o incursiune terestră în Liban. Şeful IDF le-a transmis soldaţilor să se pregătească pentru o posibilă "intrare"
Şeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, le-a transmis soldaţilor în timpul unui exerciţiu desfăşurat la frontiera de nord a ţării să se pregătească pentru o posibilă "intrare" în Liban, unde armata israeliană şi-a intensificat loviturile după tiruri cu rachete ale grupării şiite Hezbollah asupra teritoriului israelian, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
El a declarat că loviturile aeriene în Liban vor continua pentru a distruge infrastructura Hezbollah şi pentru a pregăti calea pentru o posibilă operaţiune terestră a forţelor israeliene. "Se pot auzi avioane aici, noi atacăm toată ziua, atât pentru a pregăti zona pentru posibilitatea intrării voastre, cât şi pentru a continua loviturile împotriva Hezbollah", s-a adresat generalul Halevi soldaţilor dintr-o unitate de blindate, potrivit unui comunicat al armatei.
Armata israeliană a afirmat că a lovit peste 280 de ţinte ale Hezbollah
Într-o înregistrare video difuzată de armată, generalul Halevi le-a spus soldaţilor că obiectivul este "foarte clar: aducerea înapoi a locuitorilor din nord în deplină siguranţă. Pentru a face asta, pregătim modul de derulare a manevrei, intrarea voastră în forţă, confruntarea cu oamenii din Hezbollah, care vor vedea ce înseamnă să fii un luptător profesionist, foarte competent şi experimentat".
Hezbollah a lansat miercuri o rachetă spre Tel Aviv, pentru prima oară, potrivit armatei israeliene, care a interceptat-o şi a efectuat noi lovituri aeriene puternice împotriva grupării islamiste din Liban într-un moment în care comunitatea internaţională exprimă temeri în legătură cu extinderea conflictului în Orientul Mijlociu.
Armata israeliană a afirmat că a lovit peste 280 de ţinte ale Hezbollah, inclusiv 60 de ţinte ale serviciilor de informaţii ale grupării proiraniene libaneze, precum şi "lansatoare" de rachete. "Sunteţi mult mai puternici decât ei, mult mai experimentaţi decât ei, pătrundeţi în interior şi distrugeţi inamicul acolo", le-a spus şeful armatei israeliene trupelor sale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰