Joe Biden a încălcat protocolul regal. A purtat ochelari de soare la întâlnirea cu regina Elisabeta și a povestit ce au discutat în privat
Joe Biden este criticat pentru că a încălcat protocolul regal după ce nu și-a dat ochelarii de soare de pe ochi la întâlnirea cu regina Elisabeta iar apoi a povestit reporterilor ce a discutat în privat cu monarhul, o gafă comisă și de Donald Trump în 2018.
Decizia președintelui Joe Biden de a-și lăsa ochelarii de soare în timpul întâlnirii sale cu regina Elisabeta duminică a fost o „încălcare a protocolului”, potrivit unui fost membru al personalului palatului, relatează Newsweek. Liderul american a vizitat Castelul Windsor alături de prima doamnă, Jill Biden, ca parte a călătoriei sale în Marea Britanie în cadrul summitului G7 și a fost primit de regină lângă Londra.
Decizia președintelui de a purta ochelarii de aviator atunci când a fost primit de regină nu a fost văzută cu ochi buni de experții regali. Grant Harrold, fost majordom al prințului Charles și ducesei de Cornwall, a declarat pentru Newsweek că, deși președintele Biden avea dreptul să poarte ochelarii de soare într-o zi însorită de iunie, „ar fi trebuit să-i scoată” în momentul prezentării.
„Dacă o întâlnești pe regină față în față, nu există deloc ochelari de soare sau ceva de genul asta, deoarece contactul vizual este destul de important la orice prezentare”, a spus Harrold. ”Este bine pentru Biden să aibă ochelari de soare, dar ar fi trebuit să-i scoată când a întâlnit-o pe regină”, a continuat el.
„Toți trebuie să facă asta, nu contează cine sunteți, chiar și membrii regali își îndepărtează ochelarii de soare atunci când se întâlnesc cu alți membri regali. Este una dintre acele reguli despre care scriu mereu în textele mele de etichetă. Este o încălcare a protocolului. Înțeleg că soarele îi bătea în ochi, dar regina nu avea ochelari de soare. Jill, prima doamnă, nu avea ochelari de soare ”, a spus el.
- BBC: Ce vrea Vladimir Putin de la președintele american Joe Biden, la summit-ul din 16 iunie
- Regina Elisabeta a II-a, la fotografia de grup de la summitul G7: "Ar trebui să arătăm ca şi cum ne-am simţi bine?"
- Reacţia lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este un criminal, aşa cum a fost numit de Joe Biden
Biden este al 12-lea președinte american care a întâlnit-o pe regină în timpul domniei acesteia de aproape 70 de ani. Deși este o practică standard pentru liderii mondiali să nu dezvăluie ceea ce discută cu monarhul, președintele a declarat ulterior presei că suverana l-a întrebat despre Vladimir Putin și Xi Jinping - o altă încălcare de protocol.
Biden a declarat ulterior reporterilor înainte de a părăsi aeroportul Heathrow din Londra că: „Am avut o discuție grozavă. Ea a vrut să știe despre cei doi lideri cu care eu ... cel cu care urmează să mă întâlnesc, domnul Putin, și a vrut să știe despre Xi Jinping și am avut o discuție lungă și a fost foarte generoasă.” a povestit Biden. El a mai spus că regina, care la 95 de ani este cu 17 ani mai în vârstă decât președintele american, i-a amintit de mama sa.
În general, nu este privit cu ochi buni oricine dezvăluie conținutul discuțiilor lor private cu regina - lucru care s-a întâmplat și când predecesorul lui Biden, Donald Trump, a vizitat-o în Marea Britanie în 2018. „Se presupune că regina i-a spus lui Michelle Obama că protocolul regal este o prostie. Cu toate acestea, a fost o regulă conform căreia o întâlnire cu regina este strict privată, iar dezvăluirea conținutului acesteia reprezintă o încălcare a încrederii.” a relatat comentatorul regal Richard Fitzwilliams pentru Daily Mai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰